Inchide

Trimite unui prieten

12 și 19 Ianuarie 2017. Analize asupra Programului de Guvernare 2017-2020.

În Numerele 2 și 3 ale săptămînalului Viața Medicală au apărut două articole legate de analiza Programului de Guvernare.

Primul este legat de numărul de spitale necesar afi nou construite în Romania. Autor, dr. Dan Perețainu.

Al doilea este o analiză mai aprofundată a Programului PSD. Forma pdf a apărut în jurnal. Forma mai lungă o puteți vizualiza aici. AutoriȘ Dr. Dan Pereţianu, Dr. Piroska Zagyva, Dr. Victor Eşanu, Dr. Mihai Belaşcu, Dr. Denis Păduraru.



O analiză şi sinteză despre Programul de Guvernare 2017-2020 - Capitolul Sănătate

Programul de Guvernare PSD, pentru 2017-2020, Capitolul Sănătate, p. 71 din forma pdf de pe situl Camerei Deputaţilor (denumit în continuare "Programul"), începe cu un preambul în care se afirmă, ca de altfel în toate celelalte, că este centrat pe cetăţean. Ce este nou în acest program este că se scrie antonimul "centrării pe cetăţean" şi anume "centrat pe sistemul de sănătate". Scopul "final" al acestui program, numit de noi "Scopul" fiind acela de a se apropia de locul de baştină al cetăţeanului: "sistemul să fie construit cît mai aproape de cetăţean".

Analiza

Preambul

După enunţarea scopului urmează o listă de "... acţiuni", din care prima este cea de a construi 9 spitale. A doua este aceea de a moderniza spitalele judeţene. A treia este aceea de a moderniza policlinicile, centrele medicale şi structurile de primiri urgenţe (adică tot de la spitale). Apoi urmează dotarea localităţilor cu ambulanţe, pentru a putea transporta cetăţeanul la unitatea sanitară cea mai apropiată. Cea mai apropiată unitate sanitară pe care o propune PSD în acest program este dispensaruil comunal, în sensul de a dota toate comunele ţării cu ambulanţe (maşini de salvare) - 2389 de salvări. Plus salvări/ambulanţe pentru 103 municipii şi 320 de oraşe.
În finalul listei de acţiuni este trecut "dotarea minimă a dispensarelor", locul cel mai apropiat de casa cetăţeanului, pentru a nu mai fi nevoie ca cetăţeanul să fie transportat la alte unităţi medicale (non dispensare), "să traverseze ţara, să stea la cozi, în speranţa unui act medical de calitate". Mecanismul prin care PSD promite ca dispesarele să fie minim dotate se bazează pe "programele de formare" (nu este clar ale cui, ale medicilor de familie ?). Dacă ar fi aşa, cine plăteşte şi din ce fonduri ?
Din analiza acestui subcapitol, posibil de denumit "Acţiuni", constatăm cîteva inadvertenţe cu enunţurile anterioare:
 Acţiunile enunţate sînt de fapt propuneri de investiţii în structura sistemului şi nicidecum orientate spre pacient. "Investiţiile" nu sînt nici acţiuni, nici scop, şi nici obiective, ceea ce trădează din partea autorilor programului o slabă cunoaştere a modului cum se alcătuiesc programe.
 Deşi se enunţă apropierea de cetăţean, principalele investiţii se dovedesc a fi departe de cetăţean: spitale regionale şi judeţene, adică numai 41 de locuri (în sensul de localităţi) din circa 3000 (vezi ante, structura pe administraţii locale ale ţării).
 Într-un final se spune şi de medicii de familie şi de dispensare, cei care sînt de fapt cel mai aproape de cetăţeanul român.
 Dacă ai ca strategie să ranforsezi dispensarele şi pe medicii de familie, de ce mai este nevoie de spitalele nou construibile ?
 Dacă nu vrei să investeşti în cabinete, ci în spitale, atunci unde vor sta cele c. 3000 de salvări, la Primărie ?

Punctele Critice

Programul continuă cu 6 puncte principale scoase în evidenţă, care credem noi că pot reprezenta obiectivele generale ale schimbărilor din sistemul de sănătete: cel orientat spre pacient. Sau chiar Punctele Critice.

Primul

Punctul 1 este "Infrastructura". Probabil cel mai important. Punctul are la rîndul lui 6 subpuncte cu un preambul. Preambului este legat de partea hotelieră a spitalelor (tot cu spitalele....): "insalubre, calde vara, şi reci iarna, cu mobilier rupt şi învechit". Ca argument, se arată că spitalele private, unde se duc oamenii cu bani, nu sînt mai bune din punct de vedere medical, ci numai hotelier (p. 71).
Deci, punctul critic al infrastructurii sistemului de sănătate acesta este !!? Deşi, imediat apre încă unul: "te duci cu o boală şi ieşi de acolo cu încă două...". Aici, problema nu este numai de "hotelier", deşi autorii programului cam aici o încadrează. Acest din umră punct critic este mai degrabă legat de medicină !
La subpunctul 1 este descrisă modalitatea construcţiei celor 9 spitale, fiecare cu cîte 1000 paturi (spitale mamut). Ne întrebăm ce se va întîmpla cu cele deja existente ? De ce trebuie aşa mare număr de paturi în spitalele din capitalele de regiuni istorice, care sînt chiar foarte departe de cetăţeanul rural, de exemplu. La aceste clădiri noi, se mai adaugă încă 9, căci specialiştii PSD doresc ca la fiecar spital regional/republican să fie ataşate 9 hoteluri pentru aparţinătorii celor internaţi, est adevărat cu numai 50 de locuri fiecare. Ar fi circa 50/1000, adică 5% din pacienţii internaţi pot beneficia de această facilitate constructivă. Apare evident că specialiştii sînt meşteri constructori (masoni), cu precădere în branşa "hotelieră", atît cea tipică cît şi cea spitalicească.
Ceva mai multe amănunte aflăm despre spitalul republicat: 2500 de paturi, 30 de clinici, echipamente de ultimă generaţie. Adiacent va fi un campus universitar (al Facultăţii carol Davila), cu 2000 de locuri de cazare. hotelul acestui spital va fi pe măsură: 2000 de locruti !?! Din enunţul Programului rezultă discriminarea evidentă a Regiunilor faţ[ de Bucureşti: acesta din urmă are o rată hotelieră de 80% faţă de 5% rata hotelieră a provinciei ! Este inuman să vezi aşa ceva....
În timp ce spitalele regionale sînt prevăzute a costa 300 de milioane de euro, spitalul Bucureştean va costa 1100 miliarde de euro, adică de circa 4 ori mai mult, deşi va avea numai 2,5 paturi în plus !
Acest din urmă spital, o singură construcţie, ar pe locul 2 în lume, după Spitalul din Ahmedabad, India, cu 2800 paturi şi la egalitate cu Spitalul Medicinei Tradiţionale din Pekin, cu 2500 paturi. [Spitalul cu o singură construcţie, adică nepavilionar, cu cele mai multe paturi din Europa este St. George din Londra, cu 1000 paturi.] De scos în evidenţă că Spitalul din Ahmedabad deserveşte o populaţie metropolitană de 6,5 milioane de locuitori şi regională de 65 milioane de locuitori. Spitalul din Pekin deserveşte o populaţie metropolitană de 22 milioane de locuitori şi regională de 28 de milioane. Atragem atenţia că Bucureştiul metropolitan are 2 milioane de locuitori iar Regiunea Muntenia circa 6 milioane de locuitori. Iar Londra metropolitană (Greater London) are circa 9 milioane locuitori. [Datele despre oraşe şi spitale se găsesc cu duiumul pe www.]
Cel mai mare spital pavilionar din Europa este cel din Belgrad. De fapt sîrbii au luat 50 de spitale şi catedre universitare şi le-au unificat pentru a micşora numărul de directori şi de aministrativ; astfel au ajuns la 3500 paturi. Spre deosebire, în Curtea de la Fundeni există 5 entităţi: spitale şi institute, unele în aceeaşi clădire, cu acces la aceleaşi săli de operaţii sau facilităţi, însumate produc puţin peste 2000 paturi.
Subpunctul 2 este despre reabilitare, modernizare, extimndere şi dotare. Subpunctul este dedicat la 15 spitale judeţene, 150 de ambulatorii, 25 de uru-ri şi centrelor integrate medicale integrate (fără precizare număr). Problema cu acest subpunct este că el are în vedere punctul critic: acţiunea va fi demarată pentru că există întîrzieri în ceea ce priveşte pregătirea proiectelor pentru cele 3 spitale regional, legat în mod special de pierderea acestor sume. După acest enunt, stai şi te întrebi ce legătură este între cele 150 de ambulatorii, cele nespecificate centre integrate şi pierderea unor sume de bani. Aici, estge neclar şi care de unde provin sumele pierdute, şi de căte cine: buget, local, centralizat ... ?
În plus, subpunctul 2 se suprapune peste subpunctul 3, care este dedicat tot dotarii. Şi anume cu RMN-uri şi CT-uri pentru fiecare spital judeţean (cel puţin cîte unul) şi cu cîte 6-10 paturi pentru arşi.
De curiozitate am luat la rînd spitalele judeţene să văd care dinte ele nu are un aparat imagistic de tip CT sau RMN. Toate au. Cu alte cuvinte, autorii Programului nu au listat Punctele Critice ale sistemului, căci ar fi aflat că lipsa de tomografe (CT) şi RMN-uri nu figurează printre acestea. Este o gravă lipsă a acestui program. Enunţuri generalizatoare, fără legătură cu situaţia de fapt, înseamnă demagogie.
Subpunctul 4 enunţă acţiunile care pot conduce la creşterea capacităţii de răspuns pentru Serviciile de Ambulanţă şi SMURD: înlocuirea parcului de autovehicule cu unele noi şi dotarea fiecărei comune cu ambulanţe. Aici, un Program ar fi trebuit să fie mai riguros: cîte ambulanţe noi, cîte de înlocuit.
Dar, de fapt, se confundă dotarea cu capacitatea de reacţie a serviciilor specifice. Capacitatea de reacţie depinde de legături telefonice, de dotarea şoselelor, de lipsa lor de zăpadă iarna, de numărul de personal care să asigure permanenţa unor astfel de servicii. Ca un exemplu, 1 ambulanţă într-o comună necesită un garaj, 2 mecanici, 5 şoferi pentru 3 schimburi, cu acoperirea timpului de repaus, 4-5 asistenţi medicali, eventual 1 medic. Circa 12-15 oameni cu pregărire specializată. La o estimare de numai 2300 de comune, ar fi necesar un surplus de 30 000 - 35 000 de salariaţi în sistem. Cine îi va plăti, de la centru de la autoritatea locală ? Întrebări pe care autorii Programului nu şi le-au pus, probabil spunînd că se va rezolva oricum prin ordine de ministru.
În plus, coroborarea dintre subcapitolele Programului pare să nu se fi făcut. De exemplu, în preambul se spune că necesarul de ambulanţe rurale este pentru a transporta pacientul la cea mai apropiată unitate sanitară. Ori, tot Programul ne spune că aceasta este Dispensarul Comunal. A transporta un pacient din aceeaşi comună la dispensarul de comună cu o salavare aparţinătoare comunei pare o cheltuială de bani şi timp nepermise.
Subpunctul 5 este exterm de important. El aduce în discuţie un element de strategie majoră pentru sistemul de sănătate: prevenţia îmbolnăvirilor în şcoli, adică la copii foarte activi. Programul lansează cîteva idei, dar le leagă, greşit, de dezvoltarea şi reabilitatrea şcolilor şi nu ca element de sine stătător: "Întărirea programelor de prevenție prin introducerea obligativității ca orice proiect de reabilitare de școală să includă și reabilitarea cabinetului medical școlar."
Modul cum este alocat spaţiul scriptic pentru acest subpunct ne conduce cu gîndul că autorii nu cunosc îndeajuns de bine problematica. Ea derivă din strategiile de reformare a sistemului în anii '90, atunci cînd s-a introdus Legea Asigurărilor Sociale de Sănătate, care i-a transformat pe mulţi medici şcolari în medici de familie. Acea viziune poate ar trebui schimbată azi, dar punctul critic asupra problematicii nu a fost ridicat: medicul de ţară, cu dispensarul în comună se poate ocupa de problemele şcolare, ca pe vremea comunismului ? Va fi el obligat pentru aceasta sau va fi stimulat pentru acoperirea unor astfel de servicii ? Sau angajăm un medic special în fiecare şcoală pentru a fi "medic şcolar". Programul nu ne lămureşte.
La acest capitol de infrastructură în sănătate, Programul se termină cu subpunctul 6, dedicat dezvoltării centrelor de excelenţă şi cercetare medicală, de pe lîngă universităţile de medicină.Se pare că punctul critic pentru acest subcapitol îl reprezintă lipsa de specialişti străini sau de medici români care nu sînt în ţară la acest moment, căci punctul se termină: "...facultățile de medicină care vor putea atrage și specialiști care vor să revină în România." Ni se pare cam superflu.

Al doilea

Al doilea punct critic (autorii Programului nu îl identifică ca atere, deşi ar fi trebuit) este "Capacitatea redusă de diagnostic şi tratament."
Aici, credem că autorii confundă problemele sau le enunţă la fel de neclar. Motivul enunţării acestui capitol drept incapacitate de diagnostic şi tratament pare a rezida în faptul că pacienţii încearcă prea multe tratamente pentru că vizitează prea mulţi medici incompetenţi, despre care autorii Programului ne spun că "nu reuşesc să identifice afecţiunea", cu evoluţii spre acutizare sau deces (p.73). Din acest motiv, pacienţii preferă să ia trenul spre Bucureşti sau spre străinătate.
Din capul locului este necesar a scoate în evidenţă proasta informaţie difuzată de autorii Programului. Aceştia se pare că nu au consultat Rapoartele CNAS (utimul a fost pentru 2015, nn, material redactat ianuarie 2017) şi nu le-au coroborat cu NCoCa. Art fi aflat că suma cazurilor rezolvate în afara Bucureştiului se aprpie de 95%, că numărul de vizite per medic este în creştere dar nu îndeajuns de mare ca în alte părţi (vezi Raportul HiT România -2016), că numărul de analize medicale este exterm de mare faţă de ceea ce se face prin alte părţi (vezi Cap. 7 NCoCa) şi că numărul de analize performante în România a cresut cu 1000% în ultimii 10 ani.
În plus, subpunctele care urmează la acest capitol nu au legătură cu calitatea actului medical actualmente în uz în România.
Programul propune: dezvoltarea de centre de telemedicină, de ehealth (acestea din urmă au specificaţia că prin fonduri nerambursabile). Ori toate acestea reprezintă elemente de suprastructură a sistemului şi nicidecum de apropiere a cetăţeanului de serviciile de sănătate.
În schimb, la acest capitol sînt introduse elemente pozitive legate de prevenţie, care însă sînt prost încadrate: prevenţia nu este diagnostic şi nici tratament.
La acest capitol se vorbeşte despre (punctele 9-13. p 73) scrininguri (DEX afirmă ca neologismele să fie scrise fonetic) pentru boli netransmisibile cu impact populaţional (ex., cancer, de multiple feluri, diabet, cardio, etc), scrining preconcepţie, pentru boli genetice, metabolice, malformaţii, scrining pentru hepatite, HIV, tbc (aici se precizează că rin fonduri nerabursabile) şi în final prevenţie în şcoli. Ultimul punct se suprapune peste cel anterior. Mai constaăm şi că la unele subpuncte se prezizează că din fonduri nerambursabile, la altele nu se precizează din ce fonduri. Nu înţelegem de ce această discriminare subpunctuală (i.e., între diferite subpuncte ale Programului).

Al treilea

Punctul critic 3 este de fapt un enunţ: medicamentele. De fapt, autorii identifică aici două puncte critice: medicamentele sînt prea scumpe şi nu se găsesc medicamente de ultimă generaţie. Autorii enunţă apoi rezultatul acestor două puncte critice: cetăţenii nu găsesc medicamentele compensate pe care le caută, din acest motiv le cumpără la preţuri necompensate, sau dinpotrivă, nu le mai cumpără de loc. Alţii îşi cumpără medicamentele din trăinătate.
La acest capitol avem 12 subpuncte, din care unele par a fi acţiuni de urmat, iar altele sînt enunţuri demagogice. De exemplu, la categoria demagogice se găseşte subpunctul 15: "Program național prin care, pentru fiecare boală, fiecare pacient va avea la dispoziție un medicament gratuit pentru afecțiunea sa." Sau, subpunctul 22: "Reglementarea prin lege și controlul suplimentelor alimentare." Pentru primul, nu mai discutăm absurdul ca fiecare boală să aibă propriul medicament gratis. Sau punctul 24: "Asigurarea pieţei cu medicamentele necesare pacientului la momentul nevoii lui." Al doilea dat ca exemplu, este fapt deja existent în legile actuale ! iar al treilea, depinde de legile economice nu de prescripţii guvernamentale.
Acele puncte care sînt acţiuni care ar trebui efectuate sînt în majoritatea lor elemente de comportament legislativ, care din păcate nu au fost aplicate de vechile guvernări: actualizarea liste de compensate, actualizarea catalogului Medicamentelor, plata în funcţie de calitate.
Ca un element pozitiv, remarcăm dorinţa autorilor de a revogora Institului Cantracuzino. Un elemnt de centralizare este dezvoltatea Companiei de Stat Unifarm, ca principală instituţie de import şi distribuţie a medicamentelor.

Al patrulea

Punctul Critic nr. 4 este resursa umană. Se afirmă că există deficit de medici, asistente şi personal auxiliar. Se dă ca expemlu, decesele de la Maternitatea Giuleşti (din 2010). Se precizează despre salarizarea precară din sistem. Din acest motiv, personalul pleacă. Iar pacienţii sînt nemulţumiţi.
Autorii Programului propun 10 linii de acţiune. Primele 5 sînt propuneri de salarizare. Ele par a fi extrem de generoase, cu enuţ clar 1 Ianiarie 2018: un medic rezident - 1200 euro, dublarea salariilor asistenţiulor, impozitare 0%, dar numai pentru medici, minim 2150 lei pentru asistenţii din sistemul social. În plus, se preconizează 1 tichet de vacanţă pentru toţi bugetarii şi un fond de premiere de 5% pentru fiecare ordonator de credite (de exemplu, spital sau policlinică, probabil bugetari). Aici trebuie scos în evidenţă că de ani de zile unii arată că sistemul de sănătate nu aparţine sistemului bugetar, din moment ce veniturile spitalelor, poclinicilor, cabinetelor se realizează perin contracte cu CASJ/CASBM/CNAS. Aceste venituri provind din suma serviciilor medicale şi nu sînt alocări de la buget: ai minternări, ai bani, nu ai internări, nu ai bani. De aceea, alţii au propus ca directorii de spitale să fie obligaţi să garanteze salariile personalului indiferent dacă spitalul îşi realizează veniturile !
Oricum, apare evident că aceste salarii nu pot creşte dacă valoarea punctajelor per serviciu nu vor creşte corespunzător. Dacă ar fi să luăm ca bază creşterea salariului unui rezident, care acum are c. 450 euro, apare evident că valoarea punctului drg trebuie să crească de cel puţin 3 ori, adică cu 300%. Aceasta şi pentru a acoperi salariile celorlalţi din sistem, cu salarii mai mari ca ale rezidentului. Aceasta înseamnă creşterea FNUASS cu 300%, adică la 26 miliarde lei la spre 80 miliarde lei, adică de la c. 6 miliarde euro la 18 miliarde euro.
Dar despre acest aspect al problemei, Programul nu ne spune nimic. Cum va creşte FNUASS cu 300% ? Va creşte taxa pentru sănătate de la actuala 10,7% (din fondul de salarii) sau 5,5% (din fondul unui PFA) la 14%, cît a fost ea iniţial, în LASS (Legea 145/1997) ? Chiar şi aşa creşterea nu va fi decît de 25%. De unde va veni restul de 275% ?
Punctul 32 nu este o acţiune, ci un enunţ legat de obiective: "Asigurarea formării unui număr adecvat de categorii de personal medical, cu preponderenţă pentru acele specialităţi care înregistrează un deficit." Din păcate, Programul nu ne indică specialităţile cu deficit sau acele categorii de personal cu deficit. În plus, nu ne arată cum se poate acţiona pentru a forma acel număr adecvat de personal.
De exemplu, în materie de asistente, se spune că există un deficit de 38 000 pe ţară, în schimb, spitalele nu au bani să plătească noi angajate pe aceste posturi. În schimb, în materia medicilor de familie, constatăm că numărul de contracte cu CAJ/MB este în ceştere (Raportul CNAS) şi că, probabil prin scăderea populaţională, numărul de cetăţeni repartizaţi pentru o listă a scăzut de la 1750 (în 1998) la 800 (vezi NCoCa/2016). pare că nu există lipsă de MF, deşi în 15% din comunele ţării nu există medici (vezi raport CNAS).
Tot ca exemplu de proastă înţelegere a ceea ce însemnă deficit de medici, se arată că în Bucureşti lucrează 14 000 medici, adică circa 1/3 din medicii ţării. Există deficit sau surplus... ?
În materie de formare de personal, Raportul nu ia în consideraţie că România este pe primul loc în lume la formarea de medici per locuitor (vezi şi poziţiile noastre anterioare). Cu alte cuvinte, nu aici este Punctul Critic. În materie de formare de asistrente, şcolile postliceale de profil produc de asemeni numeroase asistente medicale, dar, care nu au posibilitatea să se angajeze.
Poate că Programul ar fi trebuit să ne ofere mai multe amănunte şi să puncteze mai clar prioritatea legată de procesul de adecvată repartizare a medicilor şi personalului medical. Aşa cum se încearcă la punctele 34 şi 35. Care sînt însă ultimele pe listă: "34. Asigurarea unor condiţii mai bune în vederea înfiinţării de cabinete medicale în zonele defavorizate sau în proximitatea unei zone populate de un număr semnificativ de cetăţeni care nu beneficiază de acces facil la servicii medicale. 35. Coordonarea activităților de formare, dezvoltarea carierei, stabilirea necesarului pentru toate categoriile de personal medical vor fi făcute de Centrul Național de Resurse Umane în Sănătate, în subordinea Ministerului Sănătății, în colaborare cu Colegiile și Ordinele Profesionale din sănătate și instituțiile academice medicale. Vom avea astfel un Catalog Național al Profesioniștilor din Sănătate care va sta la baza fundamentării necesarului de formare de profesioniști."
Aici, autorii programului dovedesc iarăşi o proastă cunoaştere a actualei legislaţii. La nivelul fiecărei CASJ există deja Comisii Paritare care elaborează documente leagte de necesarul de medici din judeţele respective. Nu mai este nevoie de nici un catalog. Pe plan local se cunoaşte foarte bine unde există şi unde nu există lipsă de medici, şi de care specialităţi sau de personal medical. Totul este să ranforsăm cu putere de decizie aceste comisii iar activitatea în acestea să fie reală, nu la cheremul factorilor de decizie politici sau individuali locali !

Al cincelea

Punctul Critic 5 este legat de Programele ministeriale de sănătate. Pentru ele se cere: "Mai mulţi bani...". Se mai precizează necesitatea de a lărgi sfera bolilor şi banilor pentru aceste boli, mai rare. Problema este că nu se specifică desprecîşi bani este necesar pentru apune în aplicare cele scrise. De acea, valaorea scriptică a acestor enunţuri este redusă spre demagogică.

Al şaselea

În final, capitolul Sănătate se termină cu punctul 6: "Cadrul Instituţional" (p. 76). Ar fi, să zicem, ultimul punct critic identificabil. Subpunctul 44, şi ultimul, precizează că PSD doreşte o Lege nouă a Sănătăţii, deşi în August 2015, Parlamentul, prin efortul reprezentanţilor PSD din Comisiile de Sănătate, a reuşit unificarea tuturor modificărilor (circa 2000) la Legea 95, apărută în 2006, într-o formă corepunzătoare şi adecvată, Legea 95R/2015. Noii legi i se alocă un termen final: 31 Decembrie 2017.
Oricum, acest capitol vorbeşte, fără alte termene despre înfiinţarea unui Grup Interministerial de evaluare a sănătăţii populaţiei în relaţie cu educaţia, mediul, transporturile, etc... Grup care există şi acum ! Apoi, se arată că Dosarul Electronic trebuie să fie operaţional (punctul 41), la fel ca şi sistemul informatic (punctul 42, probabil SIUI şi de trimitere a datelor către Inst. mangement). Ori, acestea din urmă sînt existente şi chiar funcţionale. În plus, i se cere Autorităţii de Management ..... (fostă CoNAS) să definească standardele minime din sistem (p. 43), lucru pe care aceasta (autoritatea) le face de ani buni. Credem că enunţurile din Program sînt, şi pentru aceste puncte, demagogice.

Sinteza

Identificare

Orice program trebuie să plece de la nişte Puncte Critice. După precizarea punctelor critice, analiştii trebuie să specifice ce se doreşte cu acel program, adică să specifice Scopul. Calea de urmat de la Punctul Critic la Scop se numeşte Strategie. Strategia se enunţă. Poate exista "O" Strategie sau pot exista "Mai multe" strategii, de obicei fiecare alocate cîte unui "punct critic".
Programul 2017-2020 este unul "alambicat". El are o strategie enunţată în deschidere (p.2) ca "Viziunea principală a programului Guvernului în domeniul sănătătii este construită în jurul cetățeanului și nu a sistemului medical, scopul final fiind acela ca serviciile de sănătate să fie cât mai aproape de cetățean."

Bugetare

În plus, orice Program trebuie să specifice modalitatea de bugetare a acţiunilor propuse. Unele acţiuni au trecut în dreptul lor modalitatea. Altele, cele mai multe -nu. dacă vrei să fi consecvent, atunci toate ar fi trebuit să aibă aceste specificări. Tot ca o conduită de consecvenţă este precizarea costurilor pentru acţiunile respectve. De exemplu, se precizează cît vor costa spitalele propuse a fi construite. Dacă este aşa, pentru a fi consecvenţi, autorii Programului ar fi trebiut să spună cît costă fiecare din acţiunile propuse a fi realizate: de exemplu, cît va costa formarea profesională !? Sau cît va costa redactarea unui noi legi a sănătăţii ? Sau cît vor costa circa 2300 de ambulanţe pentru comunele Românie ?
Pentru că am amintit despre aceasta: la punctul respectiv se aminteşte despre un "Termen de realizare". Aşa trebuie să arate un Program; fiecare acţiune cu "Termen de realizare" redactat de autori. Tot pentru a fi consecvenţi (lucru care lipseşte), autorii Programului ar fi terbuit să scrie cam care este "Timpul de realizare" a obiectivelor propuse: de exemplu, în cît timp se pot construi 9 spitale, sau un campus uriversitar sau cartierul de locuiţe pentru medici (punctul 1, p. 72) ? Dacă nu cumva termenul este implicit: 2020.

Strategie sau ideologie

Privind sintetic lucrurile, viziunea PSD este dualistă: enunţul construcţiei în jurul cetăţeanului este urmat de fapt de strategii de dezvoltare a sistemului şi nu a proceselor care să-i privească pe cetăţeni. De exemplu, din enunţ ar rezulta că contrucţia a 9 spitale este un proces prin care serviciile de sănătate devin mai apropiate de cetăţean. Aici, se confundă procesul de apropiere al serviciilor cu cel de servicii spitaliceşti. Chiar şi dotarea cu salvări în toate comunele ţării denotă o viziune bazată pe "sistem" şi nu pe "cetăţean". Dacă ar fi bazat pe cetăţean, atunci ar fi trebuit ca, de la punctul critic care ar fi, să zicem, lipsa serviciilor medicale în comune (rural), să avem o statistică a dorinţelor cetăţenilor legat de tipul de servicii comunale pe care le doresc. Iar cetăţenii doresc să fie sănătoşi, nu să meargă la spital cu salvarea. În acest sens, programele de prevenţie dezvoltabile prin medicul de familie sau de circă rurală sînt mai aprope de cetăţean decît aducerea de salvări în rural.
Ca element definitoriu pentru un Program, ne-am fi aşteptat să vedem viziunea PSD faţă de noua organizare a sistemului de sănătate, promisă de legea cea nouă. În schimb, la acest capitol (punctul 44) PSD duce lipsă de transparenţă.
Scoatem în evidenţă însă din trecutul PSD modul cum acest partid s-a poziţionat faţă de organizarea sistemului de sănătate, pentru a ne orienta asupra acţiunilor noastre viitoare:
 Guvernul Văcăroiu, prin prof. Iulian Mincu (ministrul sănătăţii), este cel care a redactat primul text al Legii Asigurărilor de Sănătate, care a schimbat structura sistemului de la unul comunist (Legea 3 per 1978). Textul a fost remis grupului senatorial PDSR care l-a iniţiat în Parlament în 1993. Ideologia acelui proiect, precum şi a Legii care a fost aprobată după 4 ani de discuţii (145/1997) a fost una creştin-democrată, de tip german sau Bismarck.
 Guvernul Năstase a modificat L 145 prin OUG 150 în sens pur comunist. De fapt a naţionalizat fondul independent al CNAS. Acastă OUG a permis introducerea bugetului FNUASS în Bugetul consolidat al Statului şi a permis controlul politic al contribuţiilor iniţiate, tot de PDSR (vezi ante), ca independente.
 Guvernul Ponta 1 a încercat să schimbe L 95, redactată în stil socialist în 2006, de Ministrul Sănătăţii liberalul Nicolăescu. Interesant este că Guvernul Ponta 1, prin Ministrul Vasile Cepoi, a preluat Proiectul Păunescu-Vlădescu al Preşedintelui Băsescu şi l-a promovat. Ori, acel proiect era de factură pur liberală, în sensul liberal al Principiului Bolkenstein: privatizarea tuturor instanţelor publice: şcoli, armată, poliţie.
 Această mică istorie ne arată inconsistenţa ideologică a politicienilor noştri, care susţin cu totul alte poziţii ideologice faţă de cele enunţate de faţadă.
Să ne aşteptăm la o modificare în sens socialist, precum în Marea Britanie, Canada şi Noua Zeelandă, către un sistem Beverige ? Să ne aşteptăm, dimpotrivă, la revenirea la textul propus de socialiştii de tip Văcăroiu-Mincu, adică pe baza unei ideologii creştin-democrate, de tip Bismarck ? Sau să ne aşteptăm la promovarea unei poziţii liberaliste, precum a făcut Guvernul socialist Ponta 1 ?

Concluzie

În concluzie, Programul este lipsit de viziunea ideologică socialistă, generată de numele PSD. Programul ne arată o abordare centralistă, mai apropiată principiilor comuniste decît socialiste, bazată pe spital şi nu pe acţiune preventivă.
Programul este lipsit de consecvenţă în enunţuri, cu lipsă de identificare a punctelor critice, cu lipsă de termene de realizare, cu lipsă a modului de bugetare a acţiunilor propuse.

 

Tipăreşte pagina - 12 și 19 Ianuarie 2017. Analize asupra Programului de Guvernare 2017-2020. Trimite unui prieten - 12 și 19 Ianuarie 2017. Analize asupra Programului de Guvernare 2017-2020.

publicat de Dr. Dan Pereţianu

Înapoi la Analize despre sistemul de îngrijiri de sănătate
Newsletter

Înscrieţi-vă la newsletterul nostru şi veţi fi la curent cu ultimele informaţii publicate pe site.

Chestionar

Care este poziția dvs față de modul în care a fost rezolvat de MS diferendul legat de gărzile medicilor

Sînt de acord să se semneze 2 contracte cu spitalul
Este ilegal a se semna cu același angajator 2 contracte
Trebuie oricum pus în aplicare aliniatul 6 al OUG 20
Nu am nici o părere
Centru Media
Comunitatea medicală
Colegiul Medicilor din România