Inchide

Trimite unui prieten

Colegiul medicilor este al pacienților articol semnat de Dr. Dan Pereţianu, Dr. Mihai Belaşcu, Dr. Liviu Radu, Dr. Denis Păduraru, Dr. Victor Eşanu, Dr. Octavian Georgescu

Colegiul Medicilor nu este al „medicilor", el este al pacienţilor, fiind autoritate a statului român, persoană de drept public



I. Context istoric

Legea 74/1995 - legea exercitării profesiei de medic şi de organizare a Colegiului Medicilor, a fost prima lege a Reformei sistemului sanitar de îngrijiri de sănătate, în ordine cronologică.
Apariţia acestei legi a fost condiţionată de interesul societăţii civile, a corpului medical, de a promova independenţa profesională a medicului de ingerinţa/imixtiunea factorului administrativ, prin intermediul unei organizaţii profesionale nonguvernamentale de drept public.
Primul poriect pentru un „Ordin" al Medicilor a fost generat de chiar Camera Federativă a Medicilor din România, atunci cînd, în 1991, a organizat o grevă de 4 săptămîni. La acel moment, Ministrul Sănătăţii, dr. Bogdan Marinescu, a admis justeţea propunerilor noastre (vezi „Opinia Medicală" -1991, Octombrie).
Această lege face parte din procesul de deconcentrare al puterii în stat. În mod principial, prin acest proces de deconcentrare (o categorie specială a procesului de descentralizare ) a puterii legată de corpul medical, Statul Român, prin lege, cedează către un nou organism înfiinţat (CMR), atribuţii executive (ale Ministerului Sănătăţii), atribuţii legislative (ale Parlamentului) şi atribuţii jurisdicţionale (ale sistemului juridic).
Legea nr.74/1995 a intrat propriu-zis în aplicare începînd de la data de 06.06.1997, dată la care prima Adunare Generală a Colegiului Medicilor din România a adoptat Regulamentul de Funcţionare şi Codul Deontologic.
După această dată, atribuţiile conferite prin lege Colegiului Medicilor, organizat teritorial, la nivel naţional şi judeţean, cu atribuţii specifice şi descentralizare autonomă locală, au putut fi îndeplinite.
Atunci, a apărut mai clar că redactarea legii era neconstituţională. Imediat după 1997, au fost scoase în evidenţă şi inadvertenţele legate de aplicarea acestei legi.
În Iulie 1997, LASS, iar din August 1999, Legea Spitalelor, adaugă la atribuţiile CMR o multime de alte atribuţii, ce ies din cadrul principial al procesului de deconcentrare. Cele mai importante ţin de elaborarea cadrului contractual pentru serviciile oferite de către medici (Contractul Cadru) dar cu numeroase elemente de contract de muncă.
Ulterior, Guvernarea PSD (2001-2004) consideră că CMR are prea multe atribuţii legate de controlul MS, astfel că limitează prerogativele acestuia prin OU 150/2002 şi noua Lege a Spitalelor 270/2003. Comisiile de acreditare bipartite CAS-CMR sînt completate cu decizia practică a Direcţiilor de Sănătate Publică, direct dependente de MS.
În schimb, la nivelul Parlamentului, medicii din Comisiile de sănătate ale Camerei şi Senatului, nu percep dorinţa Guvernului sau o percep antitetic, astfel că amplifică atribuţiile CMR într-o nouă lege: 306/2004. De exemplu, la art. 33 apar peste 25 de atribuţii care „acoperă" practic tot ce are legătură cu sistemul sanitar.
Dar, inadvertenţele legate de vechea Lege 74 din 1995 continuă în noua lege 306 din 2004. Aceste inadvertenţe (vezi şi mai departe comentariile pe marginea art. 85), coroborate cu experienţa unor organizaţii similare din alte ţări, cu principiile statului de drept, cu trecerea unor atribuţii administrative societăţii civile şi organizaţiilor nonguvernamentale profesionale, necesită şi acum (2005) schimbarea de fond şi de formă a unora din articolele legii (i.e, 306/2004).

 

II. Contradicţia internă

Două sunt elementele de contradicţie internă a Legii 306, preluate din vechea L 74. Această contradicţie nu a fost rezolvată, şi pentru motivul că nu este încă bine înţeleasă, atît de către corpul medical, cît şi de către societate, în ansamblul ei:
• Colegiul este organizaţia medicilor, înscrişi obligatoriu în ea ? sau
• Colegiul este o organizaţie publică ce sprijină independenţa profesională a medicului şi interesele profesiei de medic în interesul pacienţilor ? (şi, atenţie, nu în interesul medicilor!).
Diferenţierea este importantă. Un exemplu îl reprezintă contradicţia punctuală preluată de L 306 la art 33.1.b şi 33.1.r din art. 13a şi art. 13j din L74. În primul articol citat, CMR susţine interesele membrilor în toate sferele de activitate, iar în al doilea, CMR îi judecă pe medici pentru abaterile de la Codul Deontologic. Astfel că, aplicînd art. 13j sau 33.1.b, CMR nu îi apără pe medici, aşa cum se laudă că o face, conform art. 13a sau 33.1.r.
În sensul contradicţiei specificate se pune şi întrebarea: „Este Colegiul un organism de drept public, autoritate a statului român", precum enunţă legea la art. 4, sau este un „organism de drept privat, precum ONG-urile de tip asociaţie sau fundaţie?"
Organizaţii similare din ţări ale Uniunii Europene sunt autorităţi ale statului respectiv, conduse de corpul profesional ajutat de magistraţi specific profesionalizaţi şi de reprezentnţi independenţi de profesie dar nominalizaţi de Guvern (vezi mai departe).
Rezultatul acestei construcţii a permis, astfel:
• "balonizarea" atribuţiilor Colegiului Medicilor, prin LASS şi Legea Spitalelor;
• dedublarea birocratică a actelor cerute, atît de Ministerul Sănătăţii cît şi de Colegiu;
• limitarea activităţilor altor organizaţii ale corpului medical (exemplu, cele ce luptă pentru venituri mai bune pentru profesionişti, atribut ce, în logică, nu intră în misiunea Colegiului).
Rezolvarea ar fi, evident, o altă nouă lege dar şi adoptarea unui nou sistem pentru funcţia colegială, ca de exemplu un sistem apropiat de cel britanic (propunere a dr. Pereţianu, încă din 1998 - vezi în „Orizonturi medicale" - „Lecţii engleze"). În acest nou sistem, un rol important ar trebui să revină organizatiilor corpului medical (vezi rezultatele Grupului de lucru CMB-AMR-CFMR, prezentate la CMB încă din 1999).

 

III. Problema neconstituţionalităţii legii. Înscrierea într-o organizaţie nu poate fi obligatorie

Art. 15 stipulează că "Exercitarea profesiei de medic se face după obţinerea calităţii de membru [s.n.] al CMR...". Aceasta frază obligă pe toţi medicii din România să facă parte dintr-o organizaţie. Ori, a obliga pe cineva să se asocieze, este contrar Constituţiei (art.37).
Pentru a putea surmonta această prevedere constituţională, Legea ar trebui să adopte modelele britanic, belgian sau francez. Acolo, medicii nu sînt obligaţi să facă parte din Ordinul Medicilor sau din Medical General Council. În schimb, medicii sînt obligaţi să se înregistreze numai la organizaţii de drept public [s.n.]: General Medical Council în UK, respectiv Ordinul Medicilor, în Franţa şi Blegia. Obligatorie este aceasta înregistrare, nu apartenenţa la vreo organizaţie.
În plus, articolul 85 introduce numeroase discriminări în practica democratică. Se afirmă, în lege, că „Atribuţiile CMR nu pot fi exercitate de nici o altă asociaţie profesională....". Dar, dacă ne uităm la atribuţiile conferite CMR prin art. 33 şi 34 observăm că există o crasă suprapunere peste atribuţiile sindicale din Legea 53/2003 (Legea sindicatelor) şi peste atribuţiile patronale din Legea 356/2001 (Legea patronatelor).
Astfel, legea colegiului oferă acestuia întreaga paletă de atribuţii posibile pentru o organizaţie sindicală, patronală, ştiinţifică şi profesională - la un loc. CMR:
• apără interese medicilor (obligatoriu membrii ai colegiului) la modul general, oricare ar fi acelea (art. 33.1.b);
• preia interesele economice ale medicilor (funcţie sindicală) - art. 33.1. m, q, t, x, y.
• preia interesele patronale ale medicilor - art. 33.1. n, discutabil (posibil şi funcţie sindicală, vezi Franţa, Marea Britanie), 33.1. q şi 33.2.
• preia funcţia ştiinţifică a socităţilor de profil din moment ce „numai CMR" (vezi mai sus) poate avea atribuţii ştiinţifice şi de învăţămînt continuu - art 33.1. h, j, economico-sociale.
Din acest motiv, societăţile ştiinţifice ar trebui închise, sindicatele ar trebui desfiinţate, patronatele desfiinţate, funcţionarea altor fundaţii şi asociaţii (apărute prin Legea 21 din 1924, modificată în 2000) din domeniul sanitar ar trebui oprită.
De aceea, articolul 85 trebuie să precizeze mai clar care sînt atribuţiile definitorii (cu alte cuvinte, exclusive) faţă de alte asociaţii, prin enumerarea acelor atribţii care sînt de neexercitat de către alte organizaţii.
Întorcîndu-ne la principii, Legea trebuie să confere Colegiului NUMAI acele atribuţii preluate prin deconcentrare de la Statul Român:
• avizare a practicii (în sens de „salariată") într-un teritoriu (art. 15 ş.urm.);
• avizare a instalării unui cabinet medical într-un teritoriu, în sens de „practică liberă" (art. 33.2);
• jurisdicţie profesională (art. 69 ş.urm.);
• modificare a Codului Deontologic (art. 33.1.d).

 

IV. Limita dintre apărarea drepturilor profesiei şi apărarea drepturilor profesioniştilor

Art. 33.1 litera b afirmă că CMR "apără demnitatea şi promovează drepturile şi interesele membrilor săi în toate sferele de activitate;..." Această prevedere încalcă logica apariţiei unei organizaţii profesionale de drept public, necesară pentru a controla, din interior, profesia de medic în binele pacienţilor şi nu al profesioniştilor. În plus, fraza nu este în concordanţă logică cu prevederile art. 31.1, unde se spune că CMR "are ca obiect principal controlul şi supravegherea profesiei de medic" nu şi interesul profesioniştilor. Corelativ cu art. 5 (vezi ante), apare evident că CMR trebuie să apere pacienţii şi colectivităţile de medicii care nu-şi exerecită corect profesia.
Aici este de revăzut limita care separă interesele profesiei, controlabilă de societate, de interesele profesioniştilor, apărate sau susţinute prin organizatii voluntare de drept privat (patronate, sindicate, asociaţii, fundaţii, societăţi ştiinţifice), alcătuite pentru acest scop.
O astfel de limită apare în procesul de judecare a medicilor. Organizaţia nu are dreptul să sancţioneze în acelaşi timp în care afirmă că apară drepturile medicului - fapt ce înseamnă a îl apăra de sancţiuni !
Un alt argument pentru diferenţa semnificativă dintre interesele profesiunii şi cele ale profesioniştilor poate fi considerată aceea prin care medicul nu are interesul să fie judecat pentru abaterile de la Codul Deontologic, în timp ce Colegiul tocmai acest lucru trebuie să-l facă (!).
Interesant este că L 306 stabileşte că colegiul participă la susţinerea economico-socială (funcţie sindicală) a medicilor în negocierea contractului cadru în SAAS şi chiar organizează programe de susţinere sindicală a medicilor (de exemplu, pentru medicii pensionari, pentru cei cu practică independentă ş.a).

 

V. Cotizaţii sau taxe de înregistrare?

Art.39. litera l şi 79. litera b prezintă faptul că medicii trebuie să cotizeze la CMR.
Ori, dacă funcţia colegială este pentru realizarea intereselor pacienţilor faţă de exercitarea corectă a profesiei de medic, s-ar putea întreba cineva de ce trebuie să plătească medicii cotizaţii obligatorii pentru pacienţi. Problema se poate rezolva dacă se adoptă, şi de această dată, modelul britanic sau cel francez.
Nimeni nu este obligat să adere la o organizaţie, dar, pentru a exercita profesia, este obligat să plătească o taxă de înregistrare (anuală !). Aceasta ar putea fi echivalentă cu actualele cotizaţii (deşi, la 200 000 ROL - 20 RON pe lună, ele sînt cam mari; mai mari ca în Marea Britanie de 6 ori).

 

VI. Relaţia legii române cu hotărîrile Curţii Europene a Drepturilor Omului

Curţea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, a analizat în timp (1980-1982), şi a decis în 21 Octombrie 1982 asupra plîngerii a trei medici belgieni (Herman Le Compte, Frans Van Leuven et Marc De Meyere) care considerau Ordinul Medicilor din Belgia ca fiind neconstituţional şi încălcînd convenţiile la care Belgia este parte, cu precădere articolul 11, paragraful 1 din Convenţia din 4 noiembrie 1950, privitoare la apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Medicii belgieni au acuzat "obligaţia de aderare la Ordinul Medicilor din Belgia" ca inhibînd libertatea de asociere, care include şi libertatea de a nu te asocia (!). Aceeaşi poziţie a avut-o şi un grup de medici din Bucureşti în urmă cu 8 ani (vezi în Viaţa Medicală), adică obligaţia de înscriere în Colegiului Medicilor din România, în corelaţie cu Constituţia României din acel moment, art. 37 (dreptul la asociere). În acest sens, însăşi existenţa Ordinului Medicilor din Belgia a fost considerată că are efectul eliminării libertăţii de asociere.
Comisia Europeană a Drepturilor Omului a arătat (la punctul 63 al dezbaterii) că: "Ordinul, prin natura sa legală şi funcţia specific publică, nu constituie o asociaţie în înţelesul articolului 11, paragraful 1."
Pentru această aserţiune, Curtea Europeană dedică un paragraf (nr. 64) de explicaţii. Acest paragraf explică ce înseamnă, în Belgia, organizarea Ordinului şi funcţia sa. Acest paragraf este important pentru comparaţia cu ceea ce ar trebui să fie Colegiul Medicilor în România.
"Curtea notează, mai întîi, că Ordinul Belgian al Medicilor este o instituţie de drept public. Nu a fost înfiinţat de persoane, ci de legislativ; este integrat structurilor statului, iar judecătorii sînt, în cea mai mare parte, numiţi de Coroană."
Cu alte cuvinte, Ordinul Medicilor din Belgia, ca organizaţie de drept public, este structură statală. În România, termenul ar putea fi de structură guvernamentală (deşi acest lucru nu este întocmai aşa). Aceasta înseamnă că organizaţiile de drept public aparţin statului (fie executivului, fie legislativului, fie autorităţii judecătoreşti, fie puţin din fiecare din prerogativele acestor autorităţi).
În acest din urmă sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului arată că a fi membru în Ordinul Medicilor din Belgia nu echivalează cu a avea drepturi ca membru, ci numai a avea obligaţia de a te înregistra în evidenţele Ordinului. Căci, Ordinul Medicilor "urmăreşte un scop din sfera interesului public asupra practicării medicinei. În contextul ultimei funcţii, Ordinului i se cere, în primul rînd, să păstreze o evidenţă a doctorilor practicieni."
Aceasta înseamnă că organizaţia respectivă nu aparţine unui grup de persoane, adică nu aparţine profesioniştilor, adică medicilor (!) şi nici nu apără interesele acestora. În acest din urmă sens, legislaţia din Marea Britanie a găsit o reuşită rezolvare problematicii de a fi sau nu membru al unei asociaţii obligatorii. Această rezolvare se prezintă în UK sub forma lui General Medical Council (vezi mai departe).
În contextul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului constată că Ordinul Medicilor nu are şi nici nu poate avea capacitatea legală de a apăra interesele grupului de profesionişti numiţi medici, nu se mai pune problema încălcării dreptului la asociere al medicilor. Căci se constată existenţa unor organizaţii (belgiene) care apără interesele corpului medical (punctul 65): "Curtea constată că în Belgia există mai multe asociaţii înfiinţate cu scopul de a proteja interesele profesionale ale doctorilor practicieni, iar aderarea la acestea este liberă."
Această din urmă frază (în antiteză cu art. 45 din Legea 74 şi a art. 85 din L 306) arată clar că Ordinul Medicilor din Belgia (ca şi General Medical Council, din Marea Britanie) nu este o organizaţie profesională care să apare drepturile şi interesele membrilor săi, adică ale medicilor.
Privit din punctul de vedere al Legii 74/1995 şi, ulterior a Legii 306/2004, privind exercitarea profesiei de medic, de organizare şi funcţionare a Colegiului Medicilor din România, observăm o importantă deosebire. Această deosebire este generată de duplicitatea legii române noi, care, în două articole diferite, prevede două lucruri complet diferite şi neconforme cu prevederile Curţii Europene a Drepturilor Omului:
• Art. 31 arată că Colegiul reprezintă interesele profesiunii de medic, în sensul că supraveghează şi controlează exercitarea profesiei de medic în binele pacienţilor şi comunităţii (interesul public);
• Art. 33 arată că Colegiul apără "drepturile şi interesele membrilor în toate sferele de activitate".
Se observă că organizaţii de drept public, precum Ordinul Medicilor din Belgia şi General Medical Council, sînt integrate în structurile statului, respectiv au în conducerea lor 25% persoane nemedici nominalizate de Guvern.
Dacă Colegiul Medicilor din România este o persoană de drept public (şi conform logicii, ea este), chiar dacă poate fi organizaţie neguvernamentală, în orice caz, prin public, trebuie ca Statul, printr-una din verigile sale (executivă, juridică sau legislativă) să conducă o parte din activitatea ei. Pe de o parte. Pe de altă parte, o organizaţie de drept public nu are dreptul să reprezinte decît interesele publicului. Cu alte cuvinte, Colegiul Medicilor nu are dreptul să reprezinte interesele medicilor, precum nici Ordinul Medicilor din Belgia (Franţa sau Canada) sau General Medical Council din Marea Britanie nu o fac.
Iată o dilemă legilslativă pentru România, generată de o hotărîre a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

 

VII. Modelul Britanic

British Medical Association (BMA) este un sindicat. Este o organizaţie voluntară. Este înregistrat ca sindicat şi este finanaţat prin cotizaţiile membrilor, atît generalişti cu practică independentă (privaţi) (GP), cît şi specialişti, atît din sectorul public cît şi din cel privat. Are aproximativ 120 000 membri. Cotizaţia este fixă, de aproximativ 260 lire/an (cei cu venituri mai mici de 23 000 lire/an au o cotizaţie foarte modestă).
BMA a luat naştere în 1832, ca organizaţie profesională menită să apare interesele medicilor. Ea s-a dezvoltat pe plan profesional, fiind organizaţia cu cea mai mare putere de organizare a manifestărilor profesionale din UK.
Dar forţa ei rezidă în faptul că ea este sindicatul medicilor (tuturor medicilor), singurul recunoscut cu dreptul de a semna contracte şi a purta negocieri cu Guvernul UK, la orice nivel, Minister al Sănătăţii, autorităţi locale, case de asigurări private, trusturi.
BMA nu are dreptul să intervină în judecarea medicilor şi nici să organizeze concursuri. Ea nu are dreptul de înregistrare a medicilor.
BMJournal este o întreprindere autonomă în cadrul BMA (cum ar fi de exemplu SindRomania pentru centralele sindicale din ţară).
BMA este condusă de un consiliu ales dintre membri, prin alegeri libere, ce pleacă de la nivelul teritorial.
General Medical Council (GMC) este o organizaţie independentă ce apară interesele pacientilor, atît faţă de guvern cît şi faţă de BMA (sindicat). Ea a fost înfiinţată prin Lege în 1858, după mai bine de 17 ani de discuţii parlamentare.
GMC are, în principal, două atribute (obligaţii): este organizaţia obligatorie pentru înregistrarea medicilor şi este singura organizaţie care îi poate judeca pe medici pentru culpe profesionale.
Înregistrarea medicilor este anuală, iar pentru aceasta medicii plătesc o taxa de aproximativ 80 lire sterline/an (400 000 ROL sau 40 RON). În 1998, GMC a înregistrat aproximativ 180 000 membri.
GMC este cea care organizează examenele pentru echivalarea diplomelor de medic obţinute în alte ţări decît EAC (Aria comună europeană, în fapt Europa de Vest).
A doua funcţie importantă a GMC, cea de judecată a medicilor, se făcea prin acceptarea unor "cutume", "obiceiuri" - un specific britanic. Nu exista un Cod Deontologic sau echivalent. De 15 ani, judecata se bazează pe un cadru numit "Buna practică medicală" - echivalent al Codului Deontologic.
Pentru că judecă medici, GMC este condusă (de un Consiliu de 104 persoane) în proportie de 75% de medici; restul sînt persoane fără legatură cu profesia medicală, numiţi de către Guvern, pentru perioade de 5 ani (renumirea este posibilă, şi, de cele mai multe ori, efectivă). Din medici, 2/3 sînt aleşi de către medicii neuniversitari, ca şi la BMA, restul (25) sînt numiţi de către Univesităţile de Medicină şi de către Societăţile regale (ştiinţifice). Aceştia din urmă, îi reprezintă pe universitarii din Marea Britanie ! Din acest motiv, mai ales din rîndul celor aleşi, unii membrii fac parte atît din conducerea BMA cît şi din cea a GMC.
Royal College of Physicians (RCP) este organizaţia profesională a medicilor din spitale. (Există şi o RCGP, asociaţia medicilor de medicină generală.) Este o organizaţie voluntară, care are ca atribut stabilirea standardelor şi criteriilor prin care un medic poate fi calificat ca avînd o prestaţie corespunzătoare. RCP nu este finanţată prin cotizatiile membrilor, ci numai din donaţii şi subvenţii. Apartenenţa la RCP este dependentă de trecerea unui examen de cunoştinţe profesionale, extrem de dur.
RCP este implicată în apărarea intereselor profesionale şi ştiinţifice ale membrilor. Standardele efectuate de către RCP sînt însă folosite de către GMC pentru judecarea plîngerilor împortriva medicilor.

Organizarea britanică a corpului medical, ne-a facut să observăm cu mai multă claritate ambiguitatea ce exită în România, generată mai ales de dorinţa CMR de a prelua atribute sindicale şi patronale: negocieri cu MS, contractări cu CAS.
În concluzie, modul de organizare al organizaţiior medicale din Franţa (OMR, Sindicat, Asociaţii ştiinţifice) şi Marea Britanie (GMC, BMA, RCP) ar trebui privit ca un model mai adecvat pentru situaţia din România. Acum, modelul german a generat, din păcate prin lege, o organizaţie ce le combină pe toate la un loc.
Poate ar fi momentul de a clarifica şi la noi cine îi apară pe pacienţi şi cine ar trebui să-i apre pe medici!

 

Autori: Dr. Dan Pereţianu, Dr. Mihai Belaşcu, Dr. Liviu Radu, Dr. Denis Păduraru, Dr. Victor Eşanu, Dr. Octavian Georgescu

Acest material a fost redactat în 2006

Tipăreşte pagina - Colegiul medicilor este al pacienților articol semnat de Dr. Dan Pereţianu, Dr. Mihai Belaşcu, Dr. Liviu Radu, Dr. Denis Păduraru, Dr. Victor Eşanu, Dr. Octavian Georgescu Trimite unui prieten - Colegiul medicilor este al pacienților articol semnat de Dr. Dan Pereţianu, Dr. Mihai Belaşcu, Dr. Liviu Radu, Dr. Denis Păduraru, Dr. Victor Eşanu, Dr. Octavian Georgescu

publicat de admin

Înapoi la Analize despre sistemul de îngrijiri de sănătate
Newsletter

Înscrieţi-vă la newsletterul nostru şi veţi fi la curent cu ultimele informaţii publicate pe site.

Chestionar

Care este poziția dvs față de modul în care a fost rezolvat de MS diferendul legat de gărzile medicilor

Sînt de acord să se semneze 2 contracte cu spitalul
Este ilegal a se semna cu același angajator 2 contracte
Trebuie oricum pus în aplicare aliniatul 6 al OUG 20
Nu am nici o părere
Centru Media
Comunitatea medicală
Colegiul Medicilor din România