Inchide

Trimite unui prieten

Este medicul funcționar public san nu ? Dan Perețianu & Piroska Zagyva

În numărul 14/1268 din săptămînalul Viața medicală a apărut în pagina 3 acest articol, prescurtat. În attachment, fdorma pdf. Mai jos forma neprescrurtată, cu bibliografie.



Este medicul funcţionar public sau nu ?
Dr. Dan Pereţianu, Dr. Piroska Zagyva (ex-preşedinţi ai Camerei Federative a Medicilor)


I. Introducere

 

În esenţă, acum medicul este funcţionar public, din punct de vedere penal, dar nu este funcţionar public, din punct de vedere administrativ !
De fapt întrebarea este: poate medicul să ia bani şi cadouri în exerciţiul profesiei fără a fi acuzat penal de aceasta ? În contextul în care independenţa sa profesională este garantată (nefiind funcţionar public) spre binele pacientului şi în relaţie cu acesta ?
Acest material a fost redactat ca urmare a angajamentului asumat (DP) de a prezenta o analiză despre "plăţile informale" din România vs alte ţări ale lumii, asumare luată pe 23.10.2015 (vezi bibliografie). Un material pe problemă, mai puţin amplu, a fost realizat de autori în 2014 şi publicat în 2015a (v. bibliografie).
Al treilea motiv pentru care am realizat acest material a fost "incitarea" făcută de prof. A.V. Ciurea la finalul lui 2015, prin articolul domniei sale din „România Liberă" legat de analiza sistemului de sănătate (mulţumiri pe această cale). Într-un subcapitol final, dl. profesor a făcut referire la problematica de mai sus.
Pentru că materialul poate părea multora destul de lung, vom începe cu o scrută prezentare a părţilor constitutive:
 abordări mai vechi, ce ţin de anii 1990-1991;
 încercarea de a privi ştiinţific problema, unde vom analiza cauze, sondaje de opinie vaste, naţionale şi bucureştene, legătura cu salarizarea medicilor;
 prezentarea evoluţiei legislative şi juridice a relaţiei medicilor cu "funcţionarul" şi "funcţionarul public", cu primele prevederi din legea Colegiului Medicilor, Codul Penal, şi el în evoluţie, cu evoluţiile legislative din Parlament dintre 2006-2014, precum şi interpretarea Curţii Supreme de Justiţie şi a celei Constituţionale pe problemă;
 preluarea discuţiei în societatea civilă şi în fenomeul "facebook";
 prezentarea legislaţiei pe problemă din 14 ţări, europene şi din alte continente, din care rezultă asemănarea cu legea română, în Europa contineantală, şi diferenţa faţă de ţările anglo-saxone;
 în încheiere vom face o scurtă previziune asupra relaţiei cauzale salarii-dispariţie fenomen, cu o afirmaţie despre cum ar trebui să arate tipul de sistemul de sănătate din România: Beveridge vs Bismark vs scandinav/nordic vs olandez.
Iată analiza noastră !

 

II. Primele abordări ale problemei

 

Problema luării de mită de către medici a făcut obiectul unor analize numai după 22 Decembrie 1989. Atunci, fenomenul a fost denumit elegant, din englezescul under the table payments, "plăţi pe sub masă". Unii spun "plăţi informale". Printre primii care au comentat acest subiect au fost reprezentanţii Sindicatului Independent al Medicilor din România (devenit între timp Camera Federativă a Medicilor din România, şi, din 2010, Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România).
Primele analize au apărut în "Opinia Medicală", săptămînal scos sub egida SIMR (redactor şef, psih. Alexei Florescu, omagiu pe această cale). Dăm ca exemple (ne-exhaustiv):
 Dr. Doru Dobrescu, Secretar General al Senatului CFMR: "Quo vadis... medicae". Nr. 7 din 1990. Se scria: "Trebuie ca nevoia degradantă de a accepta aşa zisele "ofrande" ale pacienţilor să nu mai existe. Acest deziderat se poate lesne îndeplini în şi prin introducerea sistemului de asigurări în asistenţa sanitară." Dr. Dobrescu cerea atunci introducerea sistemului din RFG.
 Dl. Simion Buia jr. scria despre afirmaţiile dlui. Réné Louis, preşedintele Ordinului Medicilor din Franţa, sosit în Octombrie 1990 la Bucureşti, prin care se arată că: "Demnitatea corpului medical înseamnă ca medicul să nu fie la ordin", iar aceasta înseamnă "independenţa profesională", corelată cu faptul că "interesul material nu trebuie să apară în actul medical".
 Dr. Maria Antoaneta Ciochircă analiza, în "Scrisoare către Poporul Român", "Dumnezeul de ieri şi ciubucul de azi" (nr. 10, 1990).
 Dr. Mihai Lisievi şi Dr. Dan Pereţianu au scris în "Medicul şi greva" despre faptul că "Sistemul românesc a generat şi încurajat corupţia în medicina românească." (nr. 10).
 Dl. Alexei Florescu scria în Septembrie 1991 în "De ce asigurări pentru sănătate" despre faptul că acestea ar putea bloca/stopa obiceiul de a oferi "onorarii medicilor".
La 25 de ani distanţă se vede că previziunile dr. Dobrescu şi dlui Florenscu nu s-au îndeplinit. Sau poate pentru că nu avem un sistem de asigurări de sănătate real, ci "un hibrid", cum spunera de curînd în Romania Liberă, prof. Ciurea (decembrie 2015).
 Dr. Sorin Paveliu, actualment expert SAR, fost deputat, publica în nr. 18 din 1991, în "Moralitate şi grevă" o întrebare: "Cine este mai imoral în această situaţie: chirurgul "expatriat", care, dupa 30 de ani de muncă, zi şi noapte nu mai rezistă psihic să-şi cumpere benzină din tot salariul, pentru ca restul existenţei sale să depindă de niste bolnavi atinşi de o maladie nemiloasă, pauperizaţi, la rîndul lor de un "pariu economic"(în condiţiile în care orice coleg medic întîlnit la un congres în străinătate are un salariu de 200 de ori mai mare) ? sau cei care nu au făcut nimic pentru a-i da speranţa că nu peste mult timp situaţia se va îndrepta ?"

 

III. O abordare ştiinţifică

 

1. Cauze şi începuturi

 

Este fenomenul "plăţilor pe sub masă" sau al "plăţilor informale" din sistemul de sănătate originar din perioada medievală, cînd turcii dominau Țările Române ? Este fenomenul originar din anii în care Imperiul ţarist a guverenat Țările Române prin generalul P.D. Kiseleff (1829-1834) ? [detalii în Pereţianu 2015b] Căci, termenii peiorativi utilizaţi în discuţiile de zi cu zi sînt "ciubuc" şi "şpagă".
O analiză lingvistică arată că "ciubucul" este de origine turcească şi înseamnă fie "cîştig fără muncă", fie "pleaşcă sau chilipir" (DEX). Dat fiind faptul că "cîştigul" era urmarea prestării unui serviciu, el nu putea fi "fără muncă". Posibil să fi fost "o pleaşcă".
Termenul "şpagă" este de origine rusească (DEX), iar şpaga este o sabie de mici dimensiuni cu care vameşii Imperiului Rus controlau căruţele la trecerea dintre gubernii (regiuni). Termenul a apărut în contextul în care "trecătorii" ofereau "plăţi pe sub masă" organelor de control pentru a nu mai împunge cu "şpaga" conţinutul (poate sau probabil) ilicit al căruţelor.
Astfel, termenul de "ciubuc" are conotaţie de "cadou picat din senin", la care nimeni nu s-ar fi aşteptat, iar temenul de "şpagă" are conotaţie de "luare de mită de către un funcţionar al statului" (ulterior devenit "funcţionar public"). Nici una din situaţiile lingvistice nu se potriveşte cu sistemul de sănătate şi cu fenomenul "plăţilor pe sub masă".
Şi nu se potriveşte pentru că începuturile fenomenului nu au legătură nici cu epoca medievală, nici cu perioada pre-Revoluţionară paşoptistă. Fenomenul ţine de instaurarea în România a comunismului şi este direct legat de naţionalizarea spitalelor şi a cabinetelor medicale (Pereţianu, nepublicat).
Fenomenul "plăţilor pe sub masă" a fost urmarea aşteptată de către conducătorii comunişti a aplicării "Directivelor de bază ale NKVD pentru ţările din orbita sovietică; Moscova 2.6.1947; Strict Secret; nr. K-AA/CC 113, Indicaţia KN/003/47", directive găsite, după perioada revoluţiilor din 1989, în Polonia. Aceste directive reprezintau voinţa politică a URSS de a minimaliza o categorie de intelectuali de care puterea comunistă s-a temut peste tot, începînd cu URSS, unde au avut loc represiuni ale NKVD împotriva medicilor.
La art. 9 al acestor directive se scria: "Se va urmări ca funcţionarii de stat...să aibă retribuţii mici. Aceasta se referă îndeosebi la sfera sănătăţii, justiţiei, culturii...". Urmarea, populaţia a oferit medicilor "un cadou" suplimentar salariului de mizerie oferit de stat. Securitatea controla aceste "plăţi". Dacă careva din elita medicală "ridica capul" sau devenea indezirabil, şantajul cu "luarea de mită" era imediat pus în aplicare (Pereţianu, istorii strînse, în preparare).

 

2. Legătura dintre nivelul "plăţilor pe sub masă" şi salarizarea medicilor

 

În anii '90, s-a încercat a se stabili dacă există vre-o relaţie între "plăţile informale" şi salarizarea medicilor. Această relaţie a fost iniţiată de un sondaj de opinie, despre cum percepe populaţia necesitatea de a creşte salarizarea medicilor (Pereţianu, 1991). Acest sondaj a arătat că populaţia privea nivelul "plăţilor informale" într-un mod neutru sau pozitiv. Opinia cetăţenilor era favorabilă creşterii salariilor medicilor de 2-3 ori, adică cu 200-300%.
Ulterior, această concluzie a fost acceptată ca validă şi de Raportul "A Healthy Romania", prezentat în Primăvara lui 1993. La punctul 12 se afirma că este necesar a creşte salarizarea medicilor de 3 ori pentru a stopa fenomenul "plăţilor pe sub masă".
În plus, în 1997, un colectiv de la Colegiul Medicilor din Bucureşti, care a conţinut şi reprezentanţi ai Ministerului Muncii (dl. Rîboacă, director al ICD al MM), au arătat cam acelaşi lucru: medicii trebuie să aibă 3 salarii medii pe economie (vezi în Pereţianu, 1997).
Ulterior, am arătat, coroborînd datele din sistem cu cele ale colaboratorilor de la Ministerul Muncii (vezi Pereţianu, 1994, 1995) că este necesar a adecva salariile cu cele ale altor profesii şi a le mări la nivelul raportului dintre salariul mediu şi salariul profesioniştilor din sistemele de sănătate din alte ţări pentru a stopa fenomenul de "plăţi informale".
În plus, am arătat că fenomenul nu a fost "unul balcanic", ci extrem de tipic pentru toate ţările comuniste din sfera sovietică, mai ales cele din Europa de Est (Pereţianu, 2003). Amploarea fenomenului a fost estimată, în perioada 1990-1992, la 25% din costurile pentru sănătate (WHO Report, 1993). Aceasta a fost estimată a fi diferenţa dintre 5% din PIB, suma minimă la care un sistem de sănătate poate exista coerent, şi finanţarea "publică" (Pereţianu, 1996).

 

3. Sondaje de Opinie

 

A. Banca Mondială realizează în 2004 un prim sondaj din care află că plăţile informale în sistemul de sănătate sînt de 360 milioane de dolari USA pe an (Adevărul, 2005). Raportat la circa 300 000 de profesionişti din sistem, plăţile ar fi în medie de circa 3,3 dolari pe zi, circa 10 lei pe zi (1 USD, sept 2004=3,2 lei). Raportat la Bugetul sănătăţii din 2004 (FNUASS plus Bugetul MS), 8 miliarde lei, plăţile informale ar putea reprezenta circa 14,5%. În acel moment, dr. Cristian Vlădescu, directorul Institutului de Mangment în Sănătate, afirma că plăţile informale reprezentau "în jur de 25-35% din buget, adică aproape 1 miliard de dolari" (Adevărul).
Aceste date au sugerat necesitatea creşterii cu circa 15% a bugetului pentru sănătate, fapt ce s-a întîmplat în anul următor. Cu toate acestea, fenomenul nu a dispărut.

B. Pe 7-8 Iunie 2005, la Word Trade Center, US-AID, prin ataşatul USA în România, şi ThikTank Romania, prin dl. Mark Percival, organizează un seminar pe probleme de „corupţie în SIS‟. Acolo, dl. Silviu Rădulescu, şeful departamentului sănătate al Băncii Mondiale în România prezintă un sondaj limitat (între 130 şi 300 familii investigate) care analizează ponderea "plăţilor informale" în cheltuiala unei gospodării: 11%, pentru gospodăriile cu venit < 1 milion lei (tip ROL), 5%, pentru cele cu venit între 1-3 milioane lei, şi 2%, pentru gospodăriile cu venit > 3 milioane lei.
Din datele Băncii Mondiale în acel moment, suma de bani implicată în plăţile informale ar fi fost de circa 100000-11000 lei (ROL, i.e. 10-11 lei RON) pe lună per gospodărie, sau de circa 120-140 lei pe an. Pentru că în România erau recenzate, la acel moment 7392131 gospodării (Raport INS), ar rezulta că plăţile informale în 2005 în sistemul de sănătate ar fi fost 975 761 292 lei (RON), adică circa 13% din bugetul oficial al sănătăţii. Cifră comparabilă cu cea anterioară (punctul A).

 

C. În 2007, Banca Mondială comandă un alt sondaj, coordonat de dr. C. Vlădescu. Din acest sondaj rezulta că suma lunară oferită în medie unui lucrător din sistemul sanitar ar fi fost de 50 de lei. Comparativ cu datele anterioare, creşterea ar fi fost de 4-5 ori. Raportat la circa 300 000 de salariaţi şi independenţi din sistem, suma ar fi fost de 15 milioane de lei lunar. Această sumă, raportată la Bugetul anual al sănătăţii din 2007 (FNUASS plus Bugetul MS), reprezenta 10% ! Oricum, cifra este de acelaşi ordin de mărime cu cele anterioare (punctele A şi B).

D. În 2010, Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID) face un alt sondaj pe problemă, la solicitatea Ambasadei USA la Bucureşti (US-AID), care a şi finanţat proiectul. Rezultatele arată creşterea nemulţumirii populaţiei faţă de fenomenul "plăţilor informale": 91% din respondenţi percep fenomenul ca negativ, de unde în 1991, el era cel mult neutru (vezi ante). Circa 70% din populaţie a oferit bani sau cadouri medicilor pentru a influenţa calitatea serviciilor (Hotmail, 22.07.2010), element important în aprecierea fenomenului (vezi mai departe, situaţia din alte ţări) căci 37% consideră că plăţile au fost urmarea condiţionării actului medical.
Cu toate acestea, populaţia considera că sistemul trebuie schimbat cu unul în care se pot oferi donaţii oficiale către spitale şi cadrele medicale. Aceasta denota şi lipsa de informaţii legislative a populaţiei, căci prin legea 46/din 2003, acest lucru era posibil (acum NU, vezi mai departe).
Sumele anuale (! sic) date personalului au fost sub 50 de lei pentru 46% dintre respondenti, între 50 si 200 de lei pentru 26% din cei sondaţi, sume mai mari de 200 de lei, pentru 19% dintre respondenţi, în timp ce 7% dintre respondenţi au declarat că nu au dat niciodată bani cadrelor medicale. Aceste sume conduc la estimarea că nivelul plăţilor informale a crescut de încă cel puţin 3-4 ori, mai ales pentru o parte din respondenţi.

 

E. Studenţii de la SNSPA realizează, în 2013, un sondaj mai amplu, la nivelul oraşului Bucureşti, unde află despre plăţile informale următoarele:

Procent din medici cărora li s-a oferit bani Suma medie în lei care a fost oferită anual
Medici de familie 32 34
Medici Medicină Internă 34 272.9
Asistente Medicină Internă 28 57.3
Infirmiere Medicină Internă 17 30.3
Medici Chirurgie 55 688
Medici Anesezie Terapie Intensivă 49 269.6
Asistente Chirurgie 51 101.3
Infirmiere Chirurgie 32 72.2

Direfenţele între chirurgie şi celelalte specialităţi sînt extrem de mari. Ciubucul infirmierelor din chirurgie este de două mai mare ca al medicilor de familie !
O analiză a cuantumului acestor bani faţă de nivelul fondului de sănătate pentru Bucureşti arată date surprinzătoare: plăţile informale reprezintă 83% din fondul pentru MF, 16% pentru fondul secţiilor de medicină internă şi 84% pentru fondul secţiilor de chirurgie. Care să fie semnificaţia faptului că sume mici în medicina de familie reprezintă procentual tot atît cît se oferă chirurgiei ? Aceste date sugerează că fondul pentru MF este extrem de mic şi că salariile chirurgilor ar trebui să fie extrem de mari. De altfel, dacă ne raportăm la o analiză comparativă cu USA, acolo cîştigurile chirurgilor sînt de 2 ori mai mari ca ale Preşedintelui USA, în timp ce cîştigurile medicilor de familie sînt de 5 ori mai mici ca ale chirurgilor (Adresa CFMR către Preşedinţia României, nr. 46/2008).

 

F. În 2015, acelaşi AID reia acelaşi tip de sondaj ca cel din 2010. Din acesta din urmă rezultă că salariul pentru care nu s-ar mai luat "ciubuc/şpagă" ar fi de 2.271 lei în medie pentru medicii rezidenți și 5.606 lei în medie pentru chirurgii din spitale (Georgeta Ghidovăţ). Sondajul scoate în evidenţă faptul că publicul nu ştie despre faptul că salariul minim al unui medic rezident ar trebui să fie de 2 ori salariul mediu pe economie (v. mai departe), care ar trebui să fie dublu decît cel propus.

IV. Aspecte legislativeşi juridice în evoluţie

 

1. Primul proiect pentru „Ordinul Medicilor"

 

Pentru că problema "plăţilor pe sub masă" era una extrem de importantă în exercitarea profesiei (vezi şi numeroasele abordări ale temei, ante), ea a fost discutată imediat după Greva Medicilor din Vara lui 1991. Atunci, Ministrul Sănătăţii, dr. Bogdan Marinescu, pentru a dezamorsa greva ce a ţinut mai mult de 4 săptămîni, a înfiinţat un colectiv de redactare a unui text pentru un "ordin/colegiu" al medicilor. Acest colectiv a fost condus de prof. Ion Bruckner. Din el a făcut parte şi dr. Dragoş Nicolescu, la acea dată Preşedintele Federaţiei SIMR.
S-a redactat astfel un text pentru un proiect de lege care specifica că medicul NU e funcţionar public, în exercitarea profesiei. În acel momenet, a apărut ideea că textul ar putea scoate medicul de sub acuzaţia de luare de mită, acuzaţie potenţială, existentă în Codul Penal Român (CPR), cel din perioada comunistă.
Proiectul a avut un traseu legislativ extrem de tulburent. În 1992, noul Ministru, prof. Iulian Mincu, l-a boicotat şi a înfiinţat un ONG numit "Ordinul Medicilor". Societatea civilă a dezavuat un astfel de ONG.

 

2. Preluarea textului în Parlament şi apariţia legii colegiului

 

Parlamentul nu a acceptat textul propus de societatea civilă (Bruckner et al plus ong-ul "Mincu"). Însă, PNŢCD (dr. Remus Opriş, ca principal exponent) a preluat textul şi l-a introdus în Parlament în 1993. Ulterior, ministerul a decis modificarea textului, care, modificat fiind, a ajuns la Comisia de Sănătate. Dr. Francisc Baranyi (UDMR), preşedintele comisiei, şi dr. Ioan Berciu (PNŢCD), secretarul ei, au lansat o iniţiativă către societatea civilă care a participat la redactarea legii, astfel că în 1995, s-a ajuns la elaborarea, votarea şi promulgarea Legii 74/1995, de constituire a colegiului medicilor.
Iniţiatorii proiectului de lege au căutat să-i scoată pe medici de sub potenţialele acuzaţii de luare de mită. În contextul Codului Penal din acele vremi, lucrul a fost rezolvat numai "pe jumătate". Iată de ce:
Prima lege de organizare a colegiilor profesionale, Colegiul Medicilor, Legea 74 din 1995, preciza la art. 3: „(1) În exercitarea profesiunii, medicul trebuie să dovedească disponibilitate, corectitudine, devotament şi respect faţă de fiinţa umană. (2) Medicul NU este funcţionar public în timpul exercitării profesiunii medicale prin natura umanitară şi liberală a acesteia."[s.n.].
Legea 74 a fost schimbată prin Legea 306 din 2004, publicată înaintea Legii 301 (legea de modificare CPR). Textul legat de funcţionarul public rămîne în esenţă neschimbat la art. 6, pct.2: „Avînd în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul NU este funcţionar public." [s.n.]

 

3. Coliziunea cu Codul Penal

 

În schimb, Codul Penal Român (CPR) în exerciţiu din 1968, modificat şi republicat în 1997, cu modificările de pînă la 1.05.2003 spunea: „Art. 254 - Luarea de mită - Fapta funcţionarului (s.n) care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi. Fapta prevăzută în alin. 1, dacă a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control (pe vremea aceea nu exista „funcţionarul public", s.n.), se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Se observă că art. 254 nu vorbea despre „funcţionarul public", ci numai despre "funcţionar". De aceea, trebuie revenit la articolul care defineşte „funcţionarul".
Art. 147 preciza diferenţe între „funcţionar" şi „funcţionarul public": „Prin "funcţionar public" se înţelegea orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145." Prin „funcţionar" se înţelegea persoana menţionată în alin. 1, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.[s.n.]
Pentru a clarifica şi mai mult lucrurile, CPR preciza, la art. 145 ce înseamnă termenul „public": „Prin termenul "public" se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public."
Coroborările de atunci, între semnificaţia de funcţionar public vs cel de simplu funcţionar lăsau libere condamnările pentru luare de mită a medicilor, rămaşi numai "funcţionari", deşi nu mai erau "funcţionari publici".

 

4. Apariţia legii funcţionarului public

 

În 1998, apare Legea Funcţionarului Public, nr. 188/1999, care trasează şi mai clar diferenţa între medici, deveniţi atunci numai „funcţionari" sau „salariaţi", şi „funcţionarii publici", ce aparţin autorităţilor statului:
 Funcţionarii publici sînt obligaţi să se înregistreze la Autoritatea Naţională a FP; medicii, la CMR.
 Funcţionarii publici depun „Jurămîntul FP", medicii „pe cel al lui Hipocrat".
 FP este obligatoriu salariat, medicul poate fi şi cu practică independentă.
 Şi, poate cea mai importanţă diferenţă este aceea că funcţionarul public este obligat să respecte deciziile superiorului, în timp ce medicul este independent să facă ceea ce crede ea/el că este mai bine pentru pacientul său. Deciziile administrative în exercitarea profesiei medicale sînt dezavuate de lege.

 

5. Modificarea Codului Penal

 

Ulterior, s-a schimbat din nou şi CPR, Legea 301 din 2004. CPR cu modificările aduse au fost publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 303 din 12 aprilie 2005. Dar nu au fost modificate articolele legate de definirea luării de mită, corelativ cu cele de funcţionar şi funcţionar public.

6. Apariţia L 95

În 2006 se modifică legea Colegiului, care este cuprinsă în noua lege a sănătăţii, nr. 95/2006. Şi acolo aparea, la art. 375, faptul că medicul nu este funcţionar public: „(1) În scopul asigurării în orice împrejurare a intereselor pacientului, profesia de medic are la baza exercitării sale independenţa şi libertatea profesională a medicului, precum şi dreptul de decizie asupra hotărârilor cu caracter medical. (2) Având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul nu este funcţionar public [s.n.](3) În legătură cu exercitarea profesiei şi în limita competenţelor profesionale, medicului nu-i pot fi impuse îngrădiri privind prescripţia şi recomandările cu caracter medical, având în vedere caracterul umanitar al profesiei de medic, obligaţia medicului de deosebit respect faţă de fiinţa umană şi de loialitate faţă de pacientul său, precum şi dreptul medicului de a prescrie şi recomanda tot ceea ce este necesar din punct de vedere medical pacientului."
În esenţă, deşi legile colegiului şi ale sănătăţii au continuat acelaşi text referitor la faptul că medicii nu sînt funcţionari publici (mai ales că între timp apăruseră "funcţionarii publici" definiţi de legea lor specifică), acuzaţia de luare de mită a rămas, prin faptul că medicul era asimilat "funcţionarului" (nepublic).

 

7. Surpriza

 

Actualul Cod Penal Român (Legea 286 din 17.07.2009, Publicat în Monitorul Oficial nr. 510 din 24.07.2009, intrat în vigoare la 1 Februarie 2014) vorbeşte despre luarea de mită la Art. 289: „(1) Fapta funcţionarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legatură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întîrzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legatură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvîrşit fapta. (2) Fapta prevazută în alin. (1), săvîrşită de una dintre persoanele prevazute în art. 175 alin. (2), constituie infracţiune numai cînd este comisă în legatură cu neîndeplinirea, întîrzierea indeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legatură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri."
Textul face referire la art. 175: „(1) Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie: a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecatoreşti; b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură; c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat ori al unei persoane juridice declarate ca fiind de utilitate publică, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.
(2) De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost investită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu [s.n.]."
Dar, IMPORTANT este că din actualul CPR este scoasă definiţia „funcţionarului", cea care pînă atunci îl putea acuza pe medic de luare de mită. În schimb apare o extensie (adică o „asimilare") a „funcţionarului public" la aliniatul 2 (vezi mai sus). Textul legat de aliniatul 2 face referire la „serviciu de interes public" şi face referire la o anumită „autoritate publică investită" pentru controlul sau supravegherea unei anumite profesii, numit atunci „serviciu public".
Aici apare Colegiul Medicilor (şi celelelate colegii şi ordine profesionale). Acestea sînt persoane juridice de drept public, organisme investite de Stat (investite de Lege) pentru buna exercitatare a profesiei, precum şi controlul şi supravegherea acesteia.
În plus, CPR face referire, la art. 176, la definirea termenului de „public". Art. 176: „Prin termenul public se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică."
Cu toate acestea, pentru că CPR scoate din textul anterior termenul de „funcţionar", s-a considerat (în unele dosare penale, vezi mai departe) că dispar aspectele legate de faptul că medicii pot fi acuzaţi de luare de mită.
La momentul apariţiei sale, privind sub aspect lingvistico-corelativ, noul CPR sugera că cuvîntul „şpagă" ar fi fost de folosit în relaţie cu funcţionarii publici (gen vameşi, vezi mai sus), în timp ce pentru medici mai adecvat ar fi fost cel de „ciubuc", o pleaşcă (vezi mai sus) a cărei imprevizibilitate este evidentă.

 

8. Hotărîrea Curţii Constituţionale nr 2 din 2014

 

Această Hotărîre a fost urmarea atacării textului unui proiect de lege din Decembrie 2013, lege formulată de Parlamentul României [art.I pct.5 și art.II pct.3 din Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative și a articolului unic din Legea pentru modificarea art.2531 din Codul penal] care încerca să scoată parlamentarii de sub influenţa Noului Cod Penal (de la art. 175, vezi mai sus) legat de faptele de corupţie, în special de luare de mită. Pentru a învălui adevărata semnificaţie a textului, acest a fost mai „cuprinzător": „Sunt exceptați de la dispozițiile art.147 Președintele României, deputații și senatorii, precum și persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul unei profesii liberale, în baza unei legi speciale și care nu sunt finanțați de la bugetul de stat."
Curtea Constituţională a apreciat că acest text este neconstituţional. Astfel că Hotărîrea CC se răsfrînge şi asupra medicilor, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei profesii liberale (v. L. 95R/2015). La acel moment, textul hotărîrii CC a avut impact numai asupra demnitarilor. Ulterior (vezi mai departe), el a avut importanţă şi pentru medici.

 

9. Legea 132/2014 sau Parlamentul vs Justiţia

 

OU2, pentru modificarea L 95 din 29.01.2014, a fost elaborată pe vremea ministeriatului Nicolăescu; publicată de Monitorul Oficial pe 11.02.2014. Conform legii, ea a intrat în vigoare la data publicării. Ulterior, Parlamentul a eleborat legea pentru aprobarea Ordonanţei în Iulie 2014.
De scos în evidenţă că OU2 nu modifica textul art. 375 din L 95 cu privire la „funcţionarul public". În schimb, Parlamentul face o modificare a textului, aparent nesemnificativă: „38. La articolul I, după punctul 1211 se introduce un nou punct, punctul 1212, cu următorul cuprins: "1212. La articolul 375, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: «(2) Având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia (s.n. este noutatea textului).»""
Sensul acestei modificări este că, deşi nu era funcţionar public, medicul nu poate fi nici asimilat funcţionarului public. Aici, Parlamentul, probabil pentru a-i proteja pe medici, face un pleonasm: medicii nu erau asimilaţi funcţionarului public, nici înainte. Ei erau, însă „funcţionari" !
De-abia de aici înainte au devenit medicii „asimilabili" funcţionarului public (vezi mai departe).

 

10. Acţiunea Preşedintelui Băsescu

 

Însă din nou surpriză. După votarea Legii 132/2004, cea care a aprobat OU 2/2014, Preşedintele Băsescu a ieşit public şi a afirmat că: prin această modificare, medicilor li se diminuează răspunderea penală pentru „toate infracţiunile la care subiectul activ este un funcţionar public, în sensul legii penale" [mediafax].
Preşedintele Băsescu, neştiind că medicul nu mai era funcţionar public din 1995, dar citind Legea 132 din Iulie 2014, avea dreptate să constate că medicul NU ar mai fi fost, poate, acuzat de luare de mită. Dar NU Legea 132 îi conferea medicului această oportunitate, ci CPR NOU. Căci, de fapt, NU Legea 132/2014 îl scotea pe medic de sub incidenţa „funcţionarului", stipulînd în plus că „nu poate fi asimilat funcţionarului public", ci coroborarea textului analizat de preşedinte cu cel al noului cod penal.
Ca urmare, Preşeditnele a remis legea pentru revizuire. Parlamentul nu a revizuit-o, astfel că Preşedintele a fost obligat să o promulge. Legea este în vigoare de la 13.10.2014.
Cu alte cuvinte, NU legea 132/2014 de aprobare a OU2/2014 îl scotea pe medic de sub incidenţa luării de mită, ci (probabil involuntar) Noul Cod Penal.

 

11. Decizia 26 a Curţii Supreme sau justiţia vs legea

 

Pe 3 decembrie 2014, se ia în discuţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procesul dr. Alexandru Boţianu, chirurg la Tîrgu Mureş [a nu se confunda cu dr. Adrian Boţan, de asemeni chirurg la Tg. Mureş, de asemeni implicat în procese la ÎCCJ şi la CEDO, pe alte speţe, însă] pe problema unei acuzaţii de luare de mită (dosarul 7932/102/2012). Medicul aduce în apărarea sa textul Legii 95, modificată de L 312/2014, acum L95 Republicată/28.08.2015, art. 381. Curtea de Apel Tg. Mureş nu poate discerne adevărul în această speţă „mită vs non-funcţionar public" şi trimite dosarul la ÎCCJ.
Completul de 9 judecători, „în interesul dezlegării unor chestiuni de drept în materie penală" consideră că medicul respectiv poate fi acuzat de luare de mită, căci poate fi asimilat funcţionarului public, prin referire la art. 175, pct. 1. litera b, teza a II-a (vezi facsimil).
Decizia 26 din 3.1.2014 creiază jurisprudenţă naţională şi este aplicabilă în toate instanţele din România. Astfel că orice medic care se găseşte în situaţia descrisă, i.e., medic angajat într-un spital public, poate fi acuzat de luare de mită.
La acestă problematică, de „spital public", judecătorul Cristi Danieţ de la CSM (România Liberă, 18 August 2015, p.6) adaugă că, deşi ÎCCJ nu a judecat în afara speţei, este posibil ca viitoare procese să arate că şi medicii (citat, „şi portarii") din „unităţi sanitare private" să poată fi acuzaţi de luare de mită, conf. art 308 coroborat cu 289 din CPR.

 

12. Decizia 19 a Curţii Supreme sau Justiţia vs Parlamentul

 

Pe 4 Iunie 2015, se ia în discuţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procesul dr. Iancu Mocanu, chirurg cardio-vascular la Spitalul Militar Central din Bucureşti. Medicul a fost acuzat de luare de mită în 2013. Tribunalul Militar îl absovă de vină (Dosar 34/753/2014). Procuratura face apel, iar Curtea de Apel Militară Bucureşti nu reuşeste să discearnă între mită şi apărarea medicului, care a invocat dispoziţiile legii 46/2003, privind drepturile pacientului, art. 34, al. 2. Acest articol vorbeşte despre dreptul pacientului de a da medicului (şi unităţii medicale) cadouri şi/sau bani, ca recunoştinţă pentru prestaţia sa. CATMB trimite speţa la ÎCCJ.
În acelaşi tip de complet de 9 judecători, pentru rezolvarea unor chestiuni de drept de materie penală, prin Decizia 19, ÎCCJ arată că medicul în cauză nu poate beneficia de prevederile legii drepturilor pacientului, astfel că fapta sa se încadrează la art 175, pct. 1. litera b, teza a II-a (v. ante). Şi această decizie a devenit jurisprudenţă în România, astfel că apărările prin Legea 46/2003 au căzut, dacă se referă la angajaţii unui spital public (vezi comentariile anterioare ale j. Danileţ). Mai mult, conform acestei decizii nici pacienţii nu au voie să ofere medicilor cadouri sau bani.
Aici, ar fi de observat fenomenul cadoruilor făcute public la televizor medicilor şi personalului medical, acţiuni recente, de către unele ong-uri în „Cazul Colectiv".

 

13. Iniţiativa de modificare a art. 381/L95R

 

După apariţia Deciziei 19, senatorul socialist (PSD) Valeriu Todiraşcu, iniţiază un proiect de lege pentru modificarea L95, în care are intenţia de a modifica şi actualul art. 381/L95R/28.08.2015. Domnia sa arăta că, pentru că ÎCCJ a statuat că medicul nu este funcţionar public, textul existent trebuie desfiinţat din lege.
Proiectul a căzut înainte de iniţierea oficială, pentru motivele invocate de judecătorul Danileţ: medicul NU este funcţionar public din punct de vedere administrativ, chiar dacă nu şi penal (vezi ante). Chiar şi acest lucru este important, pentru că astfel medicul nu poate fi supus unei decizii administrative atunci cînd vrea să îngrijească un pacient (art. 381/L95R/2015). Dacă s-ar fi desfiinţat acest paragraf, atunci directorii de spitale puteau obliga medicii salariaţi să respecte decizii administrative şi nu decizii medicale la îngrijirea bolnavilor.

 

V. Discuţii în societatea civilă pe marginea deciziilor din 2015

 

Imediat după decizia publicată la 5 August 2015 (i.e. Decizia 19), pe „Facebook" a apărut un curent numit ulterior „Alianţa Medicilor" prin care se cerea o acţiune guvernamentală/parlamentară pentru ca medicii să nu mai fie puşi în situaţia în care pot fi acuzaţi de „luare de mită". Fenomenul „facebook" nu a ţiunut seama însă că modificările legislative erau deja legiferate iar cele juridice erau deja judecate.

Dna Simona Vlădică şi dr. Laurenţiu Beluşică organizează pe 23 octombrie 2015 un Simpozion cu această temă: „Plăţile informale în sistemul sanitar". Numeroşi judecători, procurori şi avocaţi (printre speakeri, j. Mădălina Afrăsinie, p. Nicoleta Stuparu, av. Antoniu Obancia) au arătat atunci, în special medicilor, care sînt elemente juridice în spirijul teoriei că medicii sînt asimilabili funcţionarilor publici, dpdv. penal.
La acest simpozion, preşedintele Colegiului Medicilor din România, dr. G. Borcean a susţinut faptul că medicii nu pot fi consideraţi funcţionari publici, din punct de vedere al logicii, chiar dacă justiţia îi consideră aşa: funcţionarul public emite acte în beneficiul statului, în timp ce medicii fac servicii private pacienţilor.
Tot atunci, am afirmat (DP) că voi face o mică incursiune în legislaţia altor ţări pentru a vedea cum este la ei privit fenomenul „plăţilor informale".

 

VI. Plăţile informale în unele state din lume

 

În unele ţări europene vestice, plăţile informale sînt condamnabile penal. În alte ţări, plăţile informale nu sînt condamnate penal. La acestea din urmă, problematica este doar de domeniul disciplinar, ordinal sau colegial, adică al codurilor deontologice sau ghidurilor de bună practică medicală (partea generală, vezi mai departe).

 

1. Franţa

 

În Franţa este interzis prin lege medicilor şi altui personal medical, să primeacă bani sau cadouri. Prevederile apar prin coroborarea dintre Codul Penal Francez (CPF) şi Legea (Codul) Sănătăţii Publice Franceze (CSPF).
În CPF din 2016 la capitolul „Despre corupţia pasivă şi traficul de influenţă" [traducere personală, t.p.], la art. 432-11 se spune: "Se pedepsește cu închisoare de zece ani și o amendă de 1 milion €, iar suma poate fi dublată dacă este urmarea unei infracțiunii, fapta unei persoane care deține autoritate publică, însărcinată cu o misiune de serviciu public [aici apare şi serviciul medical, prin Codul SP, art. L6112-1, n.n.] sau învestit cu un mandat electoral public, de a solicita și de a accepta, fără drept, în orice moment, în mod direct sau indirect, oferte, promisiuni, daruri, cadouri sau avantaje oricare ar fi acelea, pentru sine sau pentru alții: 1. Fie pentru a face sau a nu face, pentru a se abține sau nu a efectua un act al funcţiei sale, al mandatului său sau să faciliteze acesta prin funcţia sa sau mandatul său." [t.p.]
CPF face diferenţa între „funcţionarul public", definit acolo ca persoana care deţine „autoritate publică", şi „funcţionarul", care este orice persoană care are „o misiune de serviciu public". Observăm că CPF este extrem de apropiat de fostul CPR din perioada 1968-2014.
În CSPF (o carte de 4569 de pagini în 2015 sau 4431 în 2016), care include capitole legate de Codul Deontologic, se spune, la art. R4127-24 că este interzis medicului [t.p.]:
 „orice act de natură să ofere pacientului un folos material nejustificat sau ilegal;
 orice dividente în numerar sau în natură, orice comision către orice persoană;
 solicitarea sau acceptarea unui beneficiu în natură sau în numerar, în orice formă, în mod direct sau indirect, pentru a elibera o prescripţie medicală sau a executa orice procedură medicală."
Textul este reluat la capitolele consacrate fiecărei profesii din SIS: farmacist, stomatolog, asistent medical etc.
În plus, parcă pentru a preveni acţiunile din UK (vezi mai departe), în Franţa se scrie la art. R4127-52 că [t.p.]: „Medicul care a tratat o persoană în timpul bolii şi care persoană (în sunsul de pacient, n.n.) a murit nu va putea profita de dispoziții între vii şi testamentare făcute de acesta în favoarea sa în cursul acestei boli cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. De asemenea, medicul nu trebuie să abuzeze de influența sa pentru a obține un mandat sau contract cu titlu oneros în condițiile care ar putea să fie considerate ca anormale în favoarea sa."
Deşi legea franceză este extrem de amănunţită, privitor la articolele din CSPF, nu există sancţiuni !
Fără o legătură directă cu luarea de mită, în CPF se mai arată, la capitolul despre „abuzul fraudulos al stării de ignoranţă sau slăbiciune", la art. 223-15-2 că „se pedepsește cu trei ani de închisoare și o amendă de 375.000 € abuzul fraudulos al stării de ignoranță și al situației de slăbiciune, fie a unui minor, fie a unei persoane în satre particulară de vulnerabilitate, prin vîrstă, boală, graviditate ..." [t.p]. Situaţia este valabilă pentru orice persoană, indiferent dacă este sau nu medic.
În Codul Civil Francez, la art. 909, se arată (se repetă de fapt art. R4127-52): „Membrii profesiilor medicale și farmaceutice, precum şi asistenţi/tele medicali/le care au furnizat îngrijiri unei persoane în timpul bolii şi care a murit nu pot profita de dispoziții între vii sau de dispoziţii testamentare care le sînt făcute pentru activitatea [medicală, n.n.] pe care au executat-o acestora." [t.p.]
În plus, orice spital, fie el public sau privat, poate preciza în „Regulamentul de ordine interioară" faptul că este interzis orice „vărsămînt de bani, oricare ar fi valoarea acestuia" (Emilie Hammouma).
Comentarii pe marginea cadourilor oferite medicilor arată că medicilor cu practică independentă le este permis să „declare cadourile profesionale" (Patrice Marie) [vezi şi comentariul j. Dănileţ]. Acestea fac parte din categoria de fiscalizare la care sînt trecute cheltuieli: de reprezentare, de curăţenie, de deplasare (parcări, taxiuri, transport în comun), pentru cercetare şi documentare, seminarii.
Deşi textele sînt clare, informaţiile anecdotice sînt că şi în Franţa existau cadouri şi bani pentru medici (vezi Doina Creţu, moderator). Fenomenul nu pare a mai fi actual . În cel mai rău caz, la finalul unei proceduri chirurgicale, pacientul oferă un platou de prăjituri, în principal asistentelor, sau o sticlă de şampanie medicilor, care se consumă cu tot colectivul, cu pacientul de faţă. Astfel, că nu am găsit cazuri de acuzaţie pentru luare de mită la medici în Franţa.

 

2. Italia

 

Codul Penal Italian (CPI) acuză luarea de mită (corruzione), atît pentru funcţionarul public (pubblico ufficiale) [art. 318], cît şi pentru o persoană care este într-un serviciu public, ca angajat/salariat public (si applicano anche alla persona incaricata di un pubblico servizio, qualora rivesta la qualità di pubblico impiegato) [art. 320].
CPI este mai explicit direct faţă de CPF (care devine explicit prin CSPF), căci explică la art. 357-358-359 ce înseamnă „funcţionar public" şi ce însemnă „persoană însărcinată cu un serviciu public" şi face diferenţa faţă de o persoană implicată „într-un serviciu de necesitate publică" . "Serviciul public înseamnă o activitate reglementată în același mod ca și o funcție de funcţionar public, dar caracterizată prin lipsa de competențe specifice acesteia din urmă, și cu excepția îndeplinirea sarcinilor date prin ordine [ale superiorilor, n.n] și furnizarea numai a unor servicii materiale." [t.p.].
Art. 359 este de asemeni extrem de explicit: „În sensul legii penale, acestea sunt persoanele care exercită un "serviciu public necesar" (s.n.)[t.p.]:
„1) persoanele fizice/private care exercită profesii juridice sau de sănătate, sau alte profesii care sînt interzise de lege fără o autorizație specială a statului [precum sînt colegiile medicilor, ordinele avocaţilor etc, n.n.), atunci când lucrează pentru public sau cînd este obligată (persoana, n.n.) prin lege să pledeze;
2) persoanele private care, chiar dacă nu exercită o funcție publică, sau un serviciu public, îndeplinesc un serviciu de necesitate publică declarat astfel printr-un act al administrației publice."
Deşi medicii italieni pot fi acuzaţi de luare de mită, acest lucru nu s-a întîmplat încă. Comentariile bazate pe jurisprudenţa italiană, legate de modul în care medicii au fost acuzaţi în baza CPI au mai degarbă aspecte legate de nesatisfacerea serviciului medical, şi nu de luare de bani sau cadouri (Giorgio Lattanzi, 2011; Monica Bock, 2007).
Date anecdotice arată că există obiceiul de a oferi medicilor şi personalului mici cadouri sau chiar bani. În unele spitale, sume peste 100 euro trebuie declarate la direcţie. Ele pot fi impozitate.

 

3. Marea Britanie

 

În Marea Britanie nu există o problemă penală în raport cu „plăţile informale". Problema poate fi cel mult de ordin disciplinar, de domeniul General Medical Council (GMC), echivalentul Colegiului Medicilor. Acesta a stabilit în „Good Medical Practice guidelines", echivalentul „Codului Deontologic" că un medic „Nu trebuie să încurajeze pacienții să dea, împrumuta sau lăsa moștenire bani sau cadouri de care va beneficia în mod direct sau indirect." Imediat după aceea se scrie că „medicii pot accepta cadouri nesolicitate de la pacienți sau rudele lor cu condiţia ca aceasta să nu afecteze, sau să pară că afectează, modul în care se prescrie se dau sfaturi, se tratează sau se consultă pacienţii şi nu se foloseşte influența pentru a persuada sau convinge pacienţii sau rudele lor pentru a oferi cadouri." [t.p.]
De asemeni, Ghidurile precizează că „medicii nu ar trebui să accepte un cadou, dacă există vreun risc ca aceasta să poată influența procesul de luare a deciziilor profesionale."
Un sondaj mai vechi (1980) arăta că circa 20% din medicii britanici primeau cadouri de la pacienţi. Cadourile uzuale erau de nivelul „o ciocolată, o sticlă de vin". Existau şi cadouri neobişnuite: „un set de mingi de golf, un pulover croşetat manual." (vezi detalii în Marika Davis). Medicii britanici considerau că astfel de cadouri cresc aderenţa în realţia medic-pacient.
Problema GMC se punea numai la „cadouri financiare mari" sau la „sume mari de bani", citîndu-se călătorii plătite de pacienţi pe iahturi scumpe sau chiar cumpărarea de către pacienţi pentru medicii implicaţi a unor iahturi scumpe !.
În 1993, NHS (echivalentul MS) introduce „obligaţii contractuale" medicilor de spitale cărora le „recomandă" să refuze orice cadou. Dar, aceleaşi „contracte" stabileau că cadouri cu preţ mic (low intrinsic value) pot fi acceptate. În caz de neclaritate, medicii sînt rugaţi să ia legătura cu directorul unităţii pentru a se sfătui cu aceasta/acesta în problemă. Se admitea că sub 25 de lire reprezinta un astfel de cadou (Julian Sheather).
În 2004, acelaşi NHS stabileşte prin contractele cu medicii generalişti (general practitioners), echivalentul medicilor de familie, prin echivalentul Contractului Cadru din România, să ţină „un registru" cu toate cadorurile primite mai mari/scumpe de 100 lire. Registrul este/şi a rămas la dispoziţia autorităţilor, la cerere.
Sindicatul medicilor din UK (British Medical Association) a instituit un departament prin care să dea consultaţii juridice membrilor (în general 80% din medicii din UK) care declară cadouri mai mari, pentru a găsi soluţii de a le fiscaliza.
În 2011, medicul englez psihiatru Peter Rowan a fost exclus (echivalent cu a pierdut dreptul de practică) de pe lista GMC pentru că a primit şi acceptat oficial un testament de 1,2 milioane de lire sterline, precum şi cash 125000 lire de la un pacient vîrstnic pe care l-a îngrijit în ultima parte a vieţii acestuia din urmă (Marika Davies).
Marea Britanie a găsit însă un alt mijloc pentru ca medicii, şi alt personal medical, să primească cadouri sau/şi bani. Este legal să donezi unităţii medicale (de obicei spital) sub formă de caritate orice sumă de bani sau obiecte. Donorul poate pune chiar condiţii pentru folosirea banilor, ca de exemplu, pentru premierea financiară a unor medici şi personal medical care l-au îngrijit ! Liste cu astfel de donori se regăsesc pe siturile oricărui spital britanic, pe zeci de pagini, cu explicaţii cît şi pentru ce s-au donat bani sau cadouri.

 

4. Canada

 

În Canada, „funcţionarul" este de fapt „funcţionarul public" din România. În Canada, primirea de bani de către medic nu este de domeniu penal. Codul Penal Canadian precizează aceasta la Partea IV-a. Infracţiuni contra aplicării legii şi administrării justiţiei, art. 118-149.

Luînd în consideraţie faptul că şi 20% din medicii canadieni primesc cadouri şi bani de la pacienţi, Caddell & Hazelton (2013) analizează fenomenul: "Unii cred că medicii nu ar trebui să accepte cadouri, deoarece acestea ar putea influența nivelul de îngrijire sau de a diminua relația de încredere reciprocă. Alții cred că acceptarea de cadouri, în anumite circumstanțe, permit pacienţilor să-şi exprime recunoștința lor și să consolideze relația medic-pacient."
În Canada, problematica banilor sau cadourilor către medici este de domeniul ordinal, echivalent colegiului (detalii în Caddell & Hazelton). Acolo, Ordinul Medicilor (OM) este multiplu, împărţit pe state.
OM din Alberta, Manitoba şi Quebeq permit medicilor să primească „cadouri simbolice" sau „nesemnificative". Limita „simbolismului" este extrem de flexibilă. De exemplu, 5000 de dolari canadieni sînt o sumă pentru care poţi fi penalizat (dar, atenţuie, nu penal). Dr. A. Pasternac (nume celebru), medic cardiolog la fel de celebru din Montreal (Westmont), a fost suspendat 3 luni pentru că a primit aceşti bani pentru un consult (pour avoir reçu un pot-de-vin) de la un încarcerat într-un penitenciar candian (http://www.tvanouvelles.ca).
OM din Ontario, Noua Scoţie, Terra Nova şi Insulele Prinţ Eduard interpretează primirea de cadouri ca „negativă" şi o consideră o conduită profesională „neadecvată".
OM din Saskatchewan, şi New Brunswick nu iau în discuţie o astfel de problemă.
OM din Columbia Britanică consideră că medicul este cel care trebuie să stabilească care este responsabilitatea sa faţă de primirea de cadouri sau bani.
Oricum ar fi, se recomandă a comunica pacientului că banii sau cadourile primite de la pacient nu vor modifica nimic din conduita profesională faţă de caz.

 

5. Statele Unite ale Americii

 

Situaţia din USA este asemănătoare cu cea din UK sau Canada. Bani sau cadouri date medicilor în exercitarea profesiei nu sînt de domeniul penal, ci de domeniul disciplinar sau colegial (al colegiului).
American Medical Association (AMA), un gen de echivalent al Colegiului Medicilor sau al GMC, fără puterea de a elabora un cod deontologic obligatoriu, recomandă medicilor americani să atenţioneze pacientul că daruri mari pot compromite obligaţia de a acorda un serviciu medical corect (detalii pe situl AMA). Cu toate acestea, medicii americani cred că primirea de daruri de la pacienţi întăresc relaţia medic-pacient.
Spre deosebire de UK sau Canada, valoarea banilor sau cadourilor primite este extrem de laxă, şi pentru că AMA nu este un for de înregistrare statal (precum este în România, Colegiul Medicilor). De exemplu, există recomandarea de a nu primi un testament, dar acţiunea rămîne la latitudinea medicului în cauză şi nu există recomandări legate de nivelul acceptării, precum în UK.

 

6. Maroc

 

Dacă „luarea de mită" nu există în medicina occidentală, în sensul că nu există cazuri penale, ea este prezentă în medicina africană de limbă franceză. Două cazuri de medici prinşi în flagrant délit de corruption au fost mediatizate recent în Maroc:
 tribunalul de primă instanţă din Casablanca a condamnat un medic la 1 an închisoare pentru eliberarea unui certificat medical de boală pentru 13 zile unui pacient „rănit", act considerat fals de către judecători, contra 1000 de drahme marocane (circa 90 euro) (aujourdhui.ma);
 tribunalul de primă instanţă din Kenitra (60 km nord de capitala Rabat) a condamnat un medic la 6 luni închisoare pentru că a primit 1500 drahme (circa 135 euro) de la soţia unui pacient pentru a îl opera în spitalul regional (transparencymaroc).
Două situaţii diferite, una de act fals, alta de primire de bani pentru exercitarea profesiei.
De remarcat faptul că medici marocani erau extrem de nemulţumiţi de nivelul salariilor lor, fapt pentru care au organizat o grevă în 2012. Salariile medicilor interni erau de 7000 drahme (c. 700 euro), fără drept de asigurare medicală, salariile rezidenţilor erau de 3500 drahme (c. 350 euro), cu asigurare medicală iar salariul medicilor specialişti era maxim 120000 drahme (c. 1200 euro). De remarcat, de asemeni, că costurile pentru boală erau de 1000 euro pe lună (http://observers.france24.com/fr/20121113). Comparativ, o pîine marocană costa 4 drahme (c. 0,5 euro) iar 1 litru de lapte, 7 drahme (country_result.jsp? country=Morocco).

 

7. Belgia

 

În Belgia, medicii nu sînt funcţionari publici, aşa cum sînt ei definiţi de legea belgiană, şi nici asimilaţi acestora. Codul Penal Belgian (CPB) [versiunea franceză] nu precizează, la fel ca cel francez, că luarea de mită (corruption) se extinde şi asupra celor care fac servicii publice (v. ante); capitolul 4, art. 246-252: „Despre corupţie/luare de mită [n.n.] a persoanelor care execrcită o funcţie publică." CPB precizează, la cîteva articole din secţiune, cîteva „persoane publice", pentru care există penalităţi specifice: poliţişti, judecători, autorităţi locale.
În plus, medicul practician, în faţă cu pacientul său, nu este nici asimilat funcţionarilor publici. În sensul legii belgiene, „Este asimilată unei persoane care exercită o funcție publică, în sensul prezentei secțiuni, orice persoană care este plătită pentru o astfel de funcție, sau care se pretinde a exercita această funcție, sau care, folosind calități false, pretinde a exercita o astfel de funcție." [t.p.] Aici, intră acei medici care exercită profesii de control în sistemul de sănătate; exemplu, comisii de expertiză, sanepid, directori de instituţii medicale, dar nu medicii care practică medicina cu un bolnav.
Legeat de posibili bani pe care un medic îi poate primi în cursul exercitării profesiei, se spune în Codul Deontologic Belgian, la art 72 [t.p.]: „Medicul păstrează proprietatea deplină a onorariilor sale, fie percepute direct sau prin intermediul unui mandatar. Dacă medicul practică [profesia, n.n.] într-o instituție, această dispoziție trebuie expres menționată în orice contract al acelui medic cu respectiva instituţie."
Din această frază se pot înţelege două aspecte:
 în sistemul de sănătate din Belgia, medicii pot primi onorarii de la pacienţi (acte oficiale), chiar dacă sînt angajaţi ai unor spitale;
 dacă există fenomenul acordării medicilor de bani în spitale, spitalul trebeie să aibă un sistem contractual prin care să controleze acest tip de acţiune. Această interpretare pare să fie asemănătoare cu cea franceză, în care regulamente de ordine interioară ale unor spitale ar putea preciza interdicţia (vezi mai sus) de a lua bani şi/sau cadouri de la pacineţi. În cazul Belgiei, se pare că există această permisiune.

 

8. Luxembroug

 

Textul din Codul Penal Luxembourghez (CPL) despre "corruption" (luare de mită) seamănă cu cel francez [t.p.]: „Se pedepseşte cu închisoare de la cinci la zece ani și o amendă de la 500 la 187.500 de euro, actul de a oferire sau de a propune acordarea fără drept, direct sau indirect, către orice persoană sau reprezentant al autorității sau puterii publice, sau a unei persoane însărcinată cu o misiune de serviciu public sau investită cu un mandat electoral public, de la sine sau o terță parte, oferte, promisiuni, donații, cadouri sau alte tipuri de beneficii pentru a obține: 1. Să se abțină de la a face sau nu face un act legat de funcția, misiunea sau mandatul sau să faciliteze aceasta prin funcția, misiunea sau mandatul;"
În relaţie cu medicul, între Luxembourg şi Franţa apare o diferenţă importantă. În Codul de Sănătate Publică Luxembourghez, spre deosebire de CSPF, nu se precizează că profesia de medic este o profesie de misiune publică. Din acset motiv, nu putem interpreta textul din CPL. Astfel, în Luxembourg, sînt funcţionari pubici numai medicii însărcinaţi cu administraţia şi controlul sănătăţii publice.

 

9. Spania

 

Corupţia şi în sensul de „luare de mită" este penalizată în Spania de Codul Penal Spaniol (CPS), art. 419-427. Textul princeps se referă la „funcţionarul public", art. 419 [t.p]: „Autoritatea sau funcționarul public care, în beneficiul său sau al unui terț, urmau să primească sau solicită, personal sau printr-un intermediar, favoruri sau remunerații de orice fel, sau care acceptă oferta sau promisiunea de a face, în timp ce îşi îndeplineşte sarcinile din biroul (serviciul, n.n) său, sau în scopul de a nu efectua un act, sau pentru a întârzia pe nedrept o sarcină de servici pe care trebuie să o efectueze, va suporta o pedeapsă cu închisoarea de la trei la șase ani, o amendă de doisprezece la douăzeci și patru luni (din salariul minim pe economie, n.n) şi restricţionarea dreptului de a ocupa o funcţie publică timp de șapte la doisprezece ani."
Art. 423 precizează cine poate fi asimilat funcţionarului public sau autorităţii citate anterior [t.p]: „Termenii din articolele precedente se aplică de asemenea juraţilor, arbitrilor, experților, administratorilor sau celor numiţi de justiţie, sau care acționează pentru a efectua o datorie (sarcină, serciviu ?, n.n.) publică." Se pare că, în Spania, medici nu intră în această categorie.
La art. 424 este pedepsită persoana care oferă mita.
În CPS există un capitol despre „Corupţia între persoane private". La art. 286 bis, pct 1 se afirmă [t.p.]: „Oricine, personal sau printr-un intermediar, promite, oferă sau subvenţionează, pe directorii executivi, directorii, angajații sau colaboratorii ai unei societăți comerciale sau orice altă firmă, parteneriat, fundație sau organizație, cu un beneficiu nedrept sau profită de orice natură, pentru a favoriza sau a se împotrivi, ca terță parte sau pentru alții, la încălcarea obligațiilor care le revin în achiziționarea sau vânzarea de bunuri sau în angajarea de servicii profesionale, se pedepsește cu o pedeapsă cu închisoarea de la șase luni la patru ani, şi special restricționarea de la practica de industrie sau comerț pe un termen de la o la șase ani și o amendă de până la trei ori valoarea din valoarea profitului sau avantajul obținut."
La acest articol s-ar putea încadra „serviciile profesioanle", posibil şi servicii medicale, deşi medicii şi/sau cabinetele medicale nu sînt specificaţi/te în mod clar.

 

10. Suedia

 

În Codul Penal Suedez (CPSd) se spune/scrie despre „luarea de mită" [t.p.]: "Secțiunea (de fapt articolul, n.n.) 7. O persoana care, a promis sau oferă o mită sau alte recompense necorespunzătoare pentru un angajat sau o persoană, aş cum este ea definită în capitolul 20, (Despre proas

Tipăreşte pagina - Este medicul funcționar public san nu ? Dan Perețianu & Piroska Zagyva Trimite unui prieten - Este medicul funcționar public san nu ? Dan Perețianu & Piroska Zagyva

publicat de Dr. Dan Pereţianu

Fisiere atasate

Înapoi la Articole și Interviuri
Newsletter

Înscrieţi-vă la newsletterul nostru şi veţi fi la curent cu ultimele informaţii publicate pe site.

Chestionar

Care este poziția dvs față de modul în care a fost rezolvat de MS diferendul legat de gărzile medicilor

Sînt de acord să se semneze 2 contracte cu spitalul
Este ilegal a se semna cu același angajator 2 contracte
Trebuie oricum pus în aplicare aliniatul 6 al OUG 20
Nu am nici o părere
Centru Media
Comunitatea medicală
Colegiul Medicilor din România