Inchide

Trimite unui prieten

Viața medicală 28 Iulie 2016. Despre numărul studenților la medicină în lume

În attach, vezi forma pdf apărută în ziar

 

 



Despre numărul de studenţi şi absolvenţi la medicină din România. Comparaţie internaţională.
Cu o mică discuţie despre numărul de medici


În ultimul număr al jurnalului "Viaţa Medicală" din 8/9.07.2016, profesorul A.V. Ciurea scrie despre lipsa de medici din România şi despre faptul că "ne pleacă medicii", mai ales cei tineri. Despre cȋţi medici sȋnt ȋn România am mai scris ȋn "Viaţa medicală" (nr. 8/2016), cu referire atunci la articolul dnei dr. Ioana Mocanu (VM nr 6/2016), care aborda numărul de medici din spitalele din ţară. Pentru că subiectul este dezbătut fără date statistice vă voi prezenta date legate de numărul de studeni la medicină (inclusiv stomatologie) care potenţial pot termina facultăţile de medicină din România şi care pot deveni medici ȋn România.

 

Circa peste 6000 de studenţi intră la cele 14 facultăţi de medicină din România în fiecare an (tabelele 1-5). Am considerat că toţi cei/cele care intră la facultăţile de medicină generală şi de la stomatologie vor deveni absolvenţi ale acelor facultăţi. Mici diferenţe pot exista în minus, dar şi în plus (!).

Este adedvărat că mulţi din aceşti studenţi sȋnt cetăţeni străni: circa 25% din absolvenţi sînt străini. Ei vin la facultate ȋn România cu taxe şi o fac pentru a pleca mai departe cu o diplomă. Tot adevărat este că mulţi din ei, mai ales arabi, tailandezi şi filipinezi, căută să rămȋnă ȋn ţară.
Integrȋnd datele obţinute pentru România cu datele internaţionale obţinute de pe health on a glance 2015 (http://www.oecd-ilibrary.org/social-issues-migration-health/health-at-a-glance-2015/medical-graduates_health_glance-2015-23-en), rezultă că numărul de studenţi care intră (şi probabil ies/absovă) ȋn/la facultăţile de medicină din România raportat la numărul de locuitori este cel mai mare din lume !! (figura 1).

 

 

Dacă absolvenţii străini pleacă, aceasta înseamnă că circa peste 4500 de absolvenţi români rămîn să-şi dispute circa cele 3000-3900 de locuri la rezidenţiatele organizate în ţară. Dacă există aceste posturi de rezidenţiat, este de presupus că autorităţile consideră că aceasta este cifra care poate fi absorbită în sistemul de îngrijiri de sănătate din România. Interesant este că participarea la rezidenţiat în ultimii ani a fost mult mai mare decît numărul estimat de absolvenţi: circa c. 5400 în 2012, 5600 în 2014, c. 5770 în 2015.
Aceaste date sugerează că un număr mare de absolvenţi medici NU pleacă din ţară: nici cei 2800-3900 care iau rezidenţiatul şi nici diferenţa pînă la c. 5500 (media), adică peste 1200-1800 de absolvenţi pe serie. Ei aşteaptă să devină specialişti. După 5-7 ani, deja nu mai sînt chiar aşa de tineri. De altfel, dr. Mocanu sugera în articolul domniei sale (nr. 6/2016) că cei care pleacă au peste 35 de ani, şi că nu tinerii pleacă !
Prin faptul că România are un aşa de mare număr de absolvenţi la medicină nu cred că este cazul să ne facem probleme cu numărul de medici din România. Problema NU este la numărul de medici, ci la repartiţia lor în teritoriu şi pe specialităţi.
Ca un exemplu, îl dau pe cel din specialitatea mea: endocrinologia. În Viaţa Medicală 14/2014, Prof. C. Dumitrache afirma (interviu luat de Dl. D.D. Mihalache) că există 600 de endocrinologi în ţară. [În România există şi 933 diabetologi, care se ocupă cu boala endocrină datorată lipsei sau lipsei acţiunii hormonului numit insulină]. În USA existau în 2012, 6512 endocrinologi (care sînt şi diabetologi). Circa 3 medici la 100 000 în România, circa 2 medici la 100 000 în USA ! Dacă îi adăugăm şi pe endocrinologii care se ocupă de diabet (boală endocrină) atunci în România ar fi c. 7,66 medici la 100 000 locuitori.

Tipăreşte pagina - Viața medicală 28 Iulie 2016. Despre numărul studenților la medicină în lume Trimite unui prieten - Viața medicală 28 Iulie 2016. Despre numărul studenților la medicină în lume

publicat de Dr. Dan Pereţianu

Înapoi la Articole și Interviuri
Newsletter

Înscrieţi-vă la newsletterul nostru şi veţi fi la curent cu ultimele informaţii publicate pe site.

Chestionar

Care este poziția dvs față de modul în care a fost rezolvat de MS diferendul legat de gărzile medicilor

Sînt de acord să se semneze 2 contracte cu spitalul
Este ilegal a se semna cu același angajator 2 contracte
Trebuie oricum pus în aplicare aliniatul 6 al OUG 20
Nu am nici o părere
Centru Media
Comunitatea medicală
Colegiul Medicilor din România