Inchide

Trimite unui prieten

08.02.2003 MINISTERUL NEDEMOCRATIC AL SĂNĂTĂŢII

Camera Federativă a Medicilor din România, consecventă principiilor sale de acţiune, în care democraţia şi libertatea sunt pilonii principali de acţiune legală civică, constată comportamentul de tip nedemocratic al Ministrului Sănătăţii Dr. Daniela Bartoş, duritatea, lipsa de complexe în respectarea principiilor democratice ale statului de drept (dreptul la asociere, dreptul la negociere, dreptul la consultare).
Doamna Ministru Dr. Daniela Bartoş nu consideră utile discuţiile şi negocierile cu CFMR (Sindicatul Medicilor), în care ar fi trebuit să fie parte, dacă ar fi avut considerente minime de solidaritate colegială. Domnia sa afirmă ca sindicatele din sistemul sanitar au cerut Consilului Economic şi Social să elimine Colegiul Medicilor din Romania din discutarea Contractului Cadru şi a Normelor la Contractul Cadru.
Dar CFMR nu a fost cu nimic consultată în acest sens! (Care sunt acele sindicate pe care se bazează D-na Ministru Dr. Daniela Bartoş?)
Cerem conducerii P.S.D.R. să retragă din conducerea Ministerului Sănătăţii şi Familiei pe D-na Dr. Daniela Bartoş, responsabilă de criza gravă din sistemul sanitar.


Preşedinte CFMR, Dr. Dan Pereţianu; Prim Vicepreşedinte CFMR, Dr. Mihai Belaşcu

 



Tipăreşte pagina - 08.02.2003    MINISTERUL NEDEMOCRATIC AL SĂNĂTĂŢII Trimite unui prieten - 08.02.2003    MINISTERUL NEDEMOCRATIC AL SĂNĂTĂŢII

publicat de Dr. Dan Pereţianu

Înapoi la Comunicate CFSMR
Newsletter

Înscrieţi-vă la newsletterul nostru şi veţi fi la curent cu ultimele informaţii publicate pe site.

Chestionar

Care este poziția dvs față de modul în care a fost rezolvat de MS diferendul legat de gărzile medicilor

Sînt de acord să se semneze 2 contracte cu spitalul
Este ilegal a se semna cu același angajator 2 contracte
Trebuie oricum pus în aplicare aliniatul 6 al OUG 20
Nu am nici o părere
Centru Media
Comunitatea medicală
Colegiul Medicilor din România