60/8.10.2009 Către România Liberă, în atenţia drei Tatiana Dabija

Buna ziua,

Domnule doctor, va solicitam sprijinul pentru o analiza pe care dorim sa o publicam in legatura cu reticenta romanilor fata de asigurarile private de sanatate si, in general, despre lipsa lor de viziune cu privire la investirea banilor in propria sanatate.

Iata intrebarile:
1. Ca un bun cunoscator al sistemului sanitar romanesc, de unde credeti ca vine obiceiul romanilor de a se duce la medic doar atunci cand ii doare ceva? Cum de nu a disparut acest obicei, dupa atata vreme?
2. De ce majoritatea romanilor se arata dispusa sa plateasca multi bani "la negru" medicilor atunci cand au o urgenta medicala, in loc sa contribuie la o polita de asigurari private de sanatate, care i-ar putea acoperi tartamentul in orice situatie?
3. Declaraţi candva ca toate casele de asigurari de sanatate ar trebui sa devina institutii private. Acum, ca au aparut asigurarile private, considerati ca s-a schimbat ceva in mentalitatea romanilor cu privire la deciziile legate de sanatatea lor?
4. Care considerati ca este explicatia pentru faptul ca romanii nu investesc în propria sanatate?

Va multumim si asteptam cu interes raspunsurile Dvs.
Tatiana Dabija, Romania Liberă

Către România Liberă, în atenţia drei Tatiana Dabija

Înainte de a răspunde, aş vrea să ştiu de unde aveţi informaţiile legate de punctele 1 şi 4, căci eu le consider greşite. Pentru a argumenta, voi aduce unele date. Apoi voi răspunde mai pe larg la întrebări.

Întrebarea 1.

În 1999 (considerat anul în care au fostaplicate asigurările de sănătate, cele publice), în România (22 mil. loc) erau 2,5 mil internări.
În 2008, în România (20 mil loc) au fost 7,5 mil. internări. În UK 8mil (70 mil loc) !!!
În 1999, medicii din policlinică aveau în medie 14 consultaţii pe zi.
În 2008, medicii din policlinică au avut în medie 24 consultaţii pe zi.
În 1999, medicii de medicină generală aveau 20 consultaţii pe zi.
În 2008, medicii de medicină generală au avut 30 consultaţii pe zi.
În 1999, existau 20 laboratoare ambulatorii în Bucureşti
În 2008, în Bucureşti existau 200 de laboratoare, care efectuau circa 1000 analize pe zi.

De aici, rezultă că între 1999 şi 2009 adresabilitatea la medic a crescut de peste 3-5 ori, adică cu 300 % -500 %. Oricum, în România sînt de peste 4 ori mai multe internări ca în UK !!!

Întrebarea 2.

Plata "la negru" nu există în sistemul de sănătate (SIS). Dacă vă referiţi la "ciubuc", sau cum se spune tehnic, "plăţi pe sub masă" sau "plăţi informale", atunci vă răspund:
Deşi termenul "ciubuc" este turcesc, el nu a existat înainte de naţionalizarea SIS, prin decizia politică comunistă; s-au naţionalizat spitalele în 1948 şi cabinetele în 1956. Decizia a fost urmarea unei decizii sovietice. Explicaţia acestei stări de fapt este în realitate cu mult mai complexă. Ea provine de la voinţa politică de a minimaliza o categorie de intelectuali de care puterea comunistă s-a temut peste tot, începînd cu URSS, unde au avut loc represiuni ale NKVD împotriva medicilor [Documentul "Directivele de bază ale NKVD pentru ţările din orbita sovietică; Moscova 2.6.1947 "Strict Secret"; nr. K-AA/CC 113, Indicaţia KN/003/47; art. 9, publicat în "Aldine", 1.12.2001, VI, 294.]. Partidul Comunist din România a preluat şi aplicat această ideologie, transformînd-o într-un dat, care nu a fost schimbat din Decembrie 1989 şi pînă acum.
În plus, termenul "şpagă" (de origine rusească) este neadecvat acţiunii prin care un pacient oferă medicului un cadou, numit în turceşte "ciubuc", căci "şpaga" are conotaţie de "mită", fapt ce nu poate exista în relaţia medic-pacient, căci relaţia medic-pacient nu este o relaţie legată de o autoritate a statului. În fapt, medicul nu poate primi "mită", pentru că nu oferă pacientului un drept pe care statul este obligat să îl ofere, ci oferă un serviciu. Chiar şi Codul penal comunist incrimina de fapt "nedreapta luare".
În ceea ce priveşte "poliţele de asigurări private de sănătate, care ar putea acoperi tratamentul în orice situatie?", scot în evidenţă că acum, numai foarte puţine situaţii medicale nu sînt acoperite de asigurările sociale, publice. Repet, aceste situaţii sînt extrem de rare în practică (exceptînd, poate, stomatologia).
Situaţiile de neacordare de servicii medicale acoperite de CAS sînt oricum trecute în Normele la Contractul Cadru (NCoCa): accidente de muncă (plătite dintr-un fond special, asigurat de angajatori), estetica, şi anumite analize mai rare sau nedecontate.
De aceea, nici nu este cazul ca pacientul român să se asigure privat. Căci nu beneficiază de loc de acea asigurare.
De fapt, asigurarea privată este în plus faţă de obligaţia publică, obligatorie şi puţini, cei bogaţi, pot face faţă la o astfel de asigurare costisitoare.
Cu alte cuvinte, "toate tratamentele" sînt aşa de rare, că nu merită să existe asigurări private !! De altfel, în Uniunea Europeană nu există astfel de asigurări. Există doar nişte extincţii de asigurări publice, care certifică acoperirea pe care casele publice nu o acoperă. La fel ca în NCoCa. Aici trebuie umblat !!

Întrebarea 3.

Am declarat că CASJ şi CNAS trebuie să funcţiopneze pe două paliere, amîndouă independente de Stat (prin Stat înţelegînd Guvern, Parlament, Ministere).
Adică: a. la nivel decizional, politic, strategic, CAS trebuie să fie condusă de o Adunare Generală a Reprezentanţilor, formată din suma contributorilor. Aceasta poate fi condusă de un Preşedinte ales.
b. la nivel operaţional, CAS trebuie conduse de un directorat numit de Adunarea Reprezentanţilor, sau de un Consiliu de Administraţie sub un Director numit de AGR.
De altfel, orice organism democaratic se conduce pe aceste două paliere: vezi de exemplu, adunările acţionarilor şi directorul responsabil în faţa acţionarilor.
În altă ordine de idei, s-a făcut o analiză a cunatumului finanţării unei case independente; sau, cu alte cuvinte, cîţi cetăţeni contributori ar trebui să suţină o casă care să nu aibă probleme finaciare. Răspunsul este între 1,5 şi 2 milioane.
De aceea, am propus de mult [Pereţianu D., Radu L.V., Păduraru D. Strategii de dezvoltare pentru sistemul de îngrijiri de sănătate din România în perspectivă europeană. Principii de alcătuire şi aplicare a asigurărilor sociale de sănătate din România comparativ cu ţările din Uniunea Europeană. Economistul (Rev. Inst. Econ.Industrie al Academiei), 2006.]ca să existe numai 8 case, pe cele 8 regiuni de dezvoltare ale României, căci numai aşa o casă se poate susţine financiar, independent. Casele judeţene actuale sînt falimentare dacă acţionează descentralizat şi independent.
Aceste case, numite publice sau sociale trebuie să recolteze banii obţinuţi din "contribuţii" (de fapt "taxe şi impozite", vezi Constituţia, art 138) în mod independent, adică în afara bugetului de stat, fie el şi consolidat, în bănci comerciale agreate local şi nu în trezoreria Ministerului de Finanţe (de unde "pleacă" spre alte "găuri" "negre").
Dacă CAS se organizează precum cele din Germania, Israel, Belgia, atunci nu este nevoie de case private, caracteristice ale sistemului american şi nu ale celor europene.

Întrebarea 4.

Datele voastre sînt de asemeni false. Consumul de medicamente în România a crescut în ultimii 5 ani de peste !!! 15 ori. Principalul tip de vînzare este cel denumit OTC - acele medicamente care nu au nevoie de prescripţie medicală şi acele medicamente denumite "suplimente alimentare". Chiar şi bugetul pentru medicamentele compensate şi gratuite a crescut de !!! 10 ori. Creşterea consumului de medicamente este proporţională cu creşterea nivelului de trai.
!! Creşterea bugetului pentru sănătate din 1999 în 2009 este de 10 ori !!! De la 1 milion USD la 10 milioane de USD.
Creşterea speranţei de viaţă şi scăderea mortalităţii infantile, două din cele mai urmărite criterii pentru sănătatea publică, chiar dacă mică, este totuşi semnificativă, pentru cei 10 ani din urmă [Pereţianu D, Georgescu O. Democraţie, corupţie şi sănătate. Info-sănătate. Nr. 2, 2009, Februarie.].

Dr. Dan Pereţianu, Preşedinte al Camerei Federative a [Sindicatelor] Medicilor din România - Sindicatul Independent al Medicilor din România