10.06.2014. Cu privire la neeliberarea Ordinelor de ministru pentru specialiștii sesiunii din 25 Martie
Protest
Referitor la lipsa de acțiune a Ministerului Sănătății obligat de lege să elibereze Ordinele de Confirmare în specialitate pentru a putea obține Certificatele de Liberă Practică
Prin prezentul comunicat, aderăm la Protestul colegilor noştri din Sindicatul Medicilor "Esculap" (parte a CFSMR), prezentat presei ieri, prin care ne manifestăm, în numele întregii noastre Federații (CFSMR) protestul nostru cu privire la întîrzierea semnӑrii Ordinelor de Confirmare în Specialitate pentru medicii rezidenţi care au finalizat stagiul de pregatire în rezidenţiat şi au susţinut şi promovat examenul de specialitate la Sesiunea din 25 martie 2014, sesiune organizată de Ministerul Sănătății.
Menţionăm faptul cӑ prin aceasta întîrziere, medicilor deveniți specialişti le este îngrӑdit dreptul la muncă. Aceasta datorită faptului că art. 36, alin. 1 din "Ordonanţa privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului", medicii rezidenţi, începînd cu promoţia 2005, nu mai au drept de liberӑ practicӑ, decît odată cu promovarea ca medici specialişti şi confirmarea acestei promovări.
Dreptul de a primi Atestarea de medic specialist o primesc de la Colegiul Medicilor din România, dar numai pe baza Ordinului de Confirmare a Ministrului.
Dat fiind faptul că Marți, 10 Iunie 2014, se încheie contractările cabinetelor şi spitalelor cu casele de asigurări, nici un furnizor de servicii nu poate angaja medici tineri specialişti, pentru că aceştia NU au actele de confirmare de la MS.
Astfel, Ministerul Sănătății, cel care era obligat să elibereze de peste 2 luni aceste acte de confirmare, blochează potențiala angajare a peste 700 de medici, pe care îi privează de dreptul la muncă !!
In aceste condiţii, medici specialişti, proaspăt deveniți astfel din medici rezidenți, nu îşi pot exercita profesia de medic, fiind obligaţi sӑ se descurce farӑ nici o sursӑ de venit.
Acest fapt ni se pare inacceptabil în condiţiile în care acei colegi medici au absolvit o facultate cu duratӑ de studiu de 6 ani şi au finalizat un stagiu de pregatire de rezidenţiat cu o duratӑ cuprinsӑ între 3 si 7 ani, în funcţie de specialitatea fiecăruia.
Iată un motiv birocratic prin care Strategia MS de prevenire a plecării medicilor tineri din România este grav compromisă.
Preşedinte, Prim Vicepreşedinte,
Dr. Victor Eşanu Dr. Biol. Elena Lixandru