De ce nu am fost de acord cu închiderea spitalelor mici!

Argumentele Ministerului Sanatatii pentru inchiderea spitalelor mici au fost urmatoarele:

1. nerentabilitatea;
2. lipsa de personal:
3. lipsa de aparatura medicala:
3. lipsa de bani in sistem:
4. nevoia de locuri in azilele de batrini:
5. numarul mare de paturi de spital pe cap de locuitor.

Argumentele sunt solide, denota o analiza atenta si o constatare onesta a starii de fapt din sistemul sanitar si societatea romaneasca.
Obiectiile apar atunci cand vorbim de solutiile alese. Rezultatul aplicarii acestor masuri este aprofundarea crizei in sistem, fara nici un beneficiu major.

1. Erau spitalele mici nerentabile?
Da, in aceeasi masura ca si cele mari, din centrele universitare si resedintele de judet.
Si atunci de ce nu s-a inceput reducerea de la cele mari?

2. Aveau personal lipsa?
Da, intr-o masura mult mai mare decit in cele mari.
Dar care este scopul unui sistem sanitar? Sa plimbe toata populatia tarii spre centrele mari cu orice problema de sanatate, ori sa aduca serviciile medicale cat mai aproape de beneficiar?
Nu era mai simplu sa fi adaugat un procent de pina la 20% la salariu pentru cei angajati in aceste unitati, sa-i fi pensionat mai repede cu pina la 5-7 ani, sa le fi oferit facilitati la cazare si obtinerea de locuinte, prin colaborarea mai stransa cu autoritatile locale (care , apropo , acum patroneaza acele spitale).

3. Aveau mai putina aparatura de inalta performanta?
Da, mult mai putina, si acest lucru era o cauza care genera in mare parte migratia bolnavilor spre centrele mari.
Solutia logica era redirectionarea a peste 70 % din aparatura de inalta performanta din tara catre spitalele mici.
(Canadienii, mari amatori de hochei, pentru a echilibra campionatul din sezonul urmator, permit cluburilor de pe ultimele locuri din clasament sa faca achizitiile noi printre primele, apoi celor mai sus clasate, ajungand abia in final la cele de pe primele locuri).
Scopul strategiei ministeriale ar trebui sa fie echilibrarea situatiei din teritoriu cu cea din marile centre de referinta.
De ce sa nu aiba aceleasi posibilitati de diagnostic si tratament cetatenii din provincie cu cei din marele orase? Nu platesc toti la fel asigurarile de sanatate?

4. Banii din sistem sunt tot mai putini, din cauza crizei, e adevarat.
Dar nu spitalele mici erau consumatorul cel mai mare si "lacom".
Din contra, cei mai multi bani ii consumau (si continua sa consume) marile spitale.
Inchiderea acelor citeva spitale mici doar contribuie la redirectionarea fondurilor catre "gaurile negre" din centrele de referinta.

5. Referitor la lipsa locurilor in azilele de batrini e important sa analizam urmatoarele argumente.
Nevoia de azile e intr-adevar foarte necesara, dar nu la sate, ci in marile orase! La sate oamenii locuiesc in casele lor, oricat de saraci ar fi. In orasele mari se impunea inchiderea unor mari spitale (cum s-a intimplat la Bucuresti cu "Caritasul") si infiintarea in cladirile eliberate de azile de batrini, toata aparatura de inalta performanta trimitindu-se in teritoriu.
Nici miscari sociale de protest nu apareau, deoarece in orase existau mai multe oportunitati pentru un pacient.

6. Referitor la numarul mare de paturi de spital pe cap de locuitor putem constata ca acest procent se datoreaza in intregime spitalelor mari din centrele universitare si nicidecum celor mici. In orasele mici raportul este chiar mai bun decit media europeana.

In concluzie, putem spune ca se impunea o reducere a numarului de paturi de spital, dar nicidecum in orasele mici.
Ca si mecanism se impunea infiintarea unor centre de asistenta de ambulator cu aparatura de inalta performanta, apoi transferarea in timpul doi a personalului din unele mari spitale catre aceste centre, apoi infiintarea in aceste mari orase, a unor centre sociale si azile de batrini.
Din pacate, analizand situatia actuala putem presupune ca dupa primele scandaluri mediatice legate de 3-4 decese in orasele mici, ramase fara spitale, acestea din urma vor fi reinfiintate.
Populatia din zonele rurale nu are puterea financiara sa ajunga in centrele universitare ori de cite ori apare o problema de sanatate.
Suntem siguri ca intr-un final, realitatile din teren vor impune o revenire la normal.
Ne ramane sa constatam cu amaraciune, ca pretul unor asemenea "rataciri" administrative poate fi unul extrem de scump.

Semnat:
Dr. Victor Eşanu
Preşedinte al Camerei Medicilor din Judeţul Cluj