Legat de Problema Demisiei a 13 medici, membrii ai Camerei Federative a Medicilor din România, de la Spitalul de Tuberculoză din Baia Mare
35/17.06.2009
Comunicat Legat de Problema Demisiei a 13 medici, membrii ai Camerei Federative a Medicilor din România, de la Spitalul de Tuberculoză din Baia Mare
Reiterăm asupra problemei de fond: Demisia a 13 medici, colegi şi membri ai CFMR (prin afilierea la Sind. Indep. al Medicilor Maramureş) de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Baia Mare, avînd drept cauză abuzurile de drept şi comportamentul abuziv și dictatorial al directorului spitalului (managerului), Dr. Gheorghe Bota.
Organele abilitate au fost informate despre eveniment, unic în sistemul de îngrijiri de sănătate din România. Memorii au fost trimise la Ministerul Sănătăţii, Prefectura Judeţului Maramureş (care a şi înregistrat în primă instanţă demisia, depusă pe masa prefectului), DSP Maramureş, Primăria Mun. Baia Mare, Consiliul Judeţean Maramureş, Colegiul Medicilor Maramureş. Mass media a fost anunţată (vezi comunicatul din 4 Iunie).
Constatăm că, în urma demisiei a 13 medici încadraţi la Spitalul de Pneumoftiziologie Baia Mare, instituţiile implicate în organizarea activităţii unităţilor sanitare, organele locale, cele care ar trebui să ia decizii în favoarea comunităţii, tergiversează soluţionarea tranșantă a problemei, preferând păstrarea dr. Gheorghe Bota ca manager, în locul păstrării celor 13 medici și asigurarea continuităţii serviciilor medicale, dovedind lipsă de responsabilitate faţă de populaţia judeţului Maramureş, vehiculând idea închiderii sau mutării acestui spital cu 260 de paturi.
Corolar: Cei 13 medici, colegi şi membrii în Camera Federativă a Medicilor din România, şi-au depus în data de 11.06.2009 demisia în bloc la angajator (cu nr.2595/11.06.2009), considerând că nu există nici o posibilitate de a dialoga în continuare şi de a lucra în condiţiile în care unitatea este condusă de dr. Gheorghe Bota, despre care s-a afirmat că „pentru domnia sa respectarea legilor este facultativă, după bunul plac al domniei sale".
Prin aceast comunicat dorim să atragem din nou atenţia asupra responsabilităţii Ministrului Sănătăţii în rezolvarea situaţiei menţionate, care a ajuns în acest punct critic şi datorită faptului că controalele efectuate în 2009 (ca urmare a cererii noastre) ca și răspunsul la unul din memoriile depuse (de SNC Cartel Alfa) au fost absolut formale, cu rezultate mult cosmetizate. Într-un alt răspuns, primit la sesizarea colectivului de medici, Ministerul Sănătăţii (nr. 20160/7.5.2009) dovedește ori lipsa de profesionalism al angajaţilor săi ori traficul de influenţă.
Constatăm că informaţiile despre situaţia celor 13 medici și despre acţiunile managerului nu sunt transmise întocmai din planul local spre Ministerul Sănătăţii. De exemplu, directorul spitalului susţine că această demisie nu există, ceea ce credem că reprezintă inducerea în eroare a Ministerul Sănătăţii.
Solicităm şi pe această cale Ministrului Sănătăţii să ia decizii în favoarea restabilirii unui climat de muncă decent în această unitate sanitară, înlăturarea imposturii și minciunii, şi schimbarea directorului spitalului, dr. Gheorghe Bota, implicat şi în necorectitudinea înregistrării Contractului Colectiv de Muncă pe unitate, atunci cînd a refuzat de la înregistrare exact pe membrii contestatari din Camera Federativă a Medicilor din România.
În mod special, dorim punerea în aplicare a deciziilor judecătoreşti prin care colegii noştri au cîştigat procesele de acordare de sporuri în specialitatea lor atît de vitregită.
Preşedinte, Prim Vicepreşedinte
Dr. Dan Pereţianu Dr. Liviu Victor Radu
PS. Vrem să scotem în evidenţă articolul colegei noastre din Baia Mare, Dr. Mihaela Leşe, Preşedinta Sind.Indep. al Medicilor Maramureş, apărut la 11 Iunie în „Graiul Maramureşului", intitulat Spitalul TBC - Spitalul S.R.L. - "Sindicatul... Drepţi!" . Merită să fie citit (vezi pe net).
Cităm din acest articol trei paragrafe:
„Conflictul a început atunci când 8 membri de sindicat au câştigat în instanţǎ drepturi salariale prevǎzute în legislaţia sanitarǎ şi neacordate medicilor din aproape întreaga ţarǎ.
Foarte bine cǎ aţi câştigat! Sporul pentru condiţii deosebite trebuie aplicat şi pentru orele de gardǎ, aşa ar trebui sǎ fie plǎtiţi toţi medicii care fac gǎrzi. Momentan, serviciul de gardǎ este plǎtit ca şi când am consulta pacienţi sǎnǎtoşi, ceea ce nu este adevǎrat: radiologul lucreazǎ în mediu cu radiaţii, pediatrul consultǎ copii care plâng, pneumologul lucreazǎ în acelaşi mediu cu bacilul tuberculozei, iar chirurgul opereazǎ şi se poate contamina în timpul intervenţiei, nemai punând la socotealǎ responsabilitatea deciziei intraoperatorii.
Pânǎ aici totul este normal şi logic. Au câştigat şi alţii drepturi în instanţǎ şi au fost acordate. De exemplu, angajaţii Casei de Asigurǎri de Sǎnǎtate Maramureş au câştigat în instanţǎ prima de vacanţǎ în valoare de sute de milioane de lei - cam tot atât cât au câştigat medicii pentru munca în orele de gardǎ. Banii au fost primiţi de angajaţi şi NIMENI nu a fost supǎrat. La Spitalul de Pneumoftiziologie banii au fost acordaţi dupǎ 7 luni şi plângeri penale. Dar aceasta nu mai conteazǎ pe lângǎ faptul cǎ aceastǎ acţiune în instanţǎ a fost interpretatǎ ca şi o ofensǎ personalǎ la adresa managerului spitalului care a început sǎ facǎ presiuni la adresa medicilor care şi-au obţinut drepturile pentru care au muncit !!! - nu prime de vacanţǎ."